„Nu am auzit Poliţia, mă uitam la televizor”. Scuza găsită de un primar din Suceava bănuit că a fugit de la locul unui accident

0
147

Un primar sucevean este acuzat că a provocat un accident în timp ce era băut şi a fugit. A fost căutat o noapte intreaga de poliţişti, însă edilul şi-a arătat faţa abia a doua zi dimineaţă. Întrebat de ce nu a auzit strigătele şi semnalele agenţilor de poliţie veniţi în faţa porţii, acesta spune că se uita la televizor.

Toader Adrian Lavric, primarul comunei Satu Mare din Suceava, a fost căutat toata noaptea de poliţişti.

Edilul este acuzat că a provocat un accident grav: a intrat pe contrasens, a lovit o maşină şi a fugit de la faţa locului. Accident în urma căruia celălalt şofer s-a ales cu mai multe coaste rupte.

Familia victimei susţine că primarul era băut când a provocat accidentul. Lucru care nu mai poate fi verificat, pentru că primarul a venit la poliţie abia dimineaţă, după ce a dormit bine.

Când a fost testat, alcoolemia lui a fost zero. Edilul spune că este vorba de o înscenare şi că atunci când a avut loc accidentul era acasă, nicidecum pe drumurile comunei.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele primarului Toader Adrian Lavric.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments