Primăria Braşov a plătit, în ultimii ani, 270.000 de lei unui avocat pentru procese în care administraţia locală s-a judecat cu o firmă care a concesionat parcările publice din oraş. Banii au fost plătiţi pentru 15 procese şi o cerere reconvenţională, iar dintre cele 15 procese trei au fost câştigate şi unu este încă pe rol. În unul dintre procesele pierdute, autorităţile locale au fost obligate să plătească aproape un milion de lei firmei respective. În urma unuia dintre procesele câştigate, la Braşov nu se mai plăteşte parcarea între ora 20.00 şi ora 8.00 şi nici duminica.
Oficialii Primăriei Braşov au anunţat că municipalitatea a achitat cabinetului unei avocate din Bucureşti 270.000 de lei pentru 15 procese în instanţă, toate acestea având legătură cu societatea comercială P&P SRL, o firmă care în urmă cu mai mulţi ani a încheiat cu administraţia locală un contract prin care concesiona parcările publice din oraş, scrie News.ro.
„Primăria Brasov a plătit Cabinetului de avocatură Georgiana-Raluca Trandafir pentru toate procesele în care aceasta a reprezentat Municipalitatea (inclusiv procesul câştigat cu privire la aprobarea noului Regulament şi cel pierdut cu privire la rezilierea contractului) suma de 270.000 de lei. (…) Cabinetul de avocatură Georgiana-Raluca Trandafir ne-a reprezentat în 15 procese şi a depus o cerere reconvenţională. În 3 procese (dintre care unul este cel cu noul Regulament) a avut câştig de cauză”, a anunţat, la solicitarea jurnaliştilor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Acesta a precizat, pentru News.ro, că dintre celelalte 12 procese, unul încă este pe rolul instanţelor de judecată.
Cel mai recent proces în care Primăria a fost reprezentată de respectiva casă de avocatură s-a tranşat la Curtea de Apel Braşov, care a decis în favoarea concesionarului parcărilor. Astfel, săptămâna trecută, Curtea de Apel Braşov a decis, definitiv, ca administraţia locală să plătească daune interese în cuantum de 938.595 lei şi suma de 39.326 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert.
Conform oficialilor primăriei, „cel mai important” proces în care avocata Raluca Trandafir a reprezentat Primăria Braşov este unul câştigat de administraţia locală, proces prin care Primăria a contestat faptul că firma care a concesionat parcările dorea ca locurile de parcare să fie plătite şi pe timp de noapte, dar şi în weekend. În urma procesului câştigat anul trecut, la Braşov nu se mai plăteşte parcarea între ora 20.00 şi ora 8.00 şi nu se plăteşte nici duminica.