Primarul Mihai Chirica:„Voi continua sa aduc la cunoștința publica toate mizeriile in care am fost băgat pe nedrept de cei care strigă neîncetat si care se asimilează perfect cu zicala -Cel care fură, striga hoțul!”

0
709

Primarul Mihai Chirica a postat pe retele de socializare un mesaj:

„Sincer, m-am saturat!
Așa cum am promis, in audientele televizate de astăzi,voi dezvălui cine a făcut actul de șantaj la adresa mea, Primar al Municipiului Iasi. Totodata, trag un semnal de alarma asupra practicilor pe care unii “deontologi “ din așa zisa presă de investigații, le expun ca pe niște adevăruri.

In fapt, astăzi, după conferința de presă, pe care am susținut-o începând cu orele 14:00, domnul Gachi Gabriel împreună cu domnul Iulian Mofteescu, inafara subiectelor conferinței si după închiderea transmisiei online, încercând sa ma filmeze cu telefonul fara acordul meu, întreabă: “ De ce Chirica Cristina a scos din contul firmei Eurodesign suma de 2000 lei?” Am răspuns : “ Trebuie sa o întrebați pe ea, firma nu este de stat, bănuiesc ca pentru plăti sau alte cheltuieli, nu este treaba mea. Firma este a fratelui meu iar ea are studiile si delegările pentru consiliere alături de celelalte persoane autorizate( contabil, etc).”
Ulterior, domnul Gachi Gabriel a cerut continuarea discuției, iar eu l-am invitat in birou.
Discuția a continuat pe tema familiei propunându-mi ”sa nu lovim sub centura in familie “, “el nu o sa dea fotografii cu Cristina dacă nu depășim bariera“, știe ca “DIICOT si DNA nu se bagă in subiect ca nu au nici un interes, mai ales ca perioada 2014-2019 este prescrisa”,”dacă eu ( Chirica) ajung in opoziție lucrurile se vor schimba”, “ crede ca familia nu are ce caută aici…”. I-am răspuns ca lucrurile au mers foarte departe, ca el nu face jurnalism ci, chiar ma urăște, ca nu am încredere in el si ca nu ma interesează subiectul legat de firma fratelui meu pentru că nu face afaceri cu statul, este înființata din 2007 cu o activitate unica , respectiv servicii de curățenie in domeniul privat.
Motivul propunerii acestei forme de șantaj este legat de faptul ca pe strada Octavian Raianu din Municipiul Iasi ( zona Viticultori) a fost identificată o locuinta neautorizata. De unde am început verificările… A ajuns la mine o informație provenita de la niște muncitori care desfășurau activități lucrative ca subantreprenori la unul dintre obiectivele primăriei, respectiv Muzeul de Istorie Naturala, aceștia pronunțându-se in pauza de masa “ Noi am lucrat la casa lui asta care-l f….. pe Chirica, toată ziua era acolo” . “ Pe Viticultori…” .
Incepand verificările s-a constat existența unei case neautorizate, unde deseori a fost văzut d-nul Gachi Gabriel, construcție care ar putea face obiectul intrarii in legalitate dacă nu ar fi luate măsuri de sancționare conform Legii 50/1991, fapt care este imposibil pentru ca am valorificat informatia si am cercetat zona cadastral , juridic si administrativ.
Așa cum nu am intrat nici in alte scenarii puse la cale de către alți oameni din presa, așa voi face si de acum înainte cu condiția sa fiu informat la timp.

Avem extrasul de carte funciară, schita cadastrala care evidențiază conturul casei neautorizate, planșe foto cu casa ridicată si martorii care au asistat, alături de mine, astăzi, la abordarea mea de către cei doi domni enunțați anterior.
Regretabil este ca in toată mizeria de informații adusă in spațiul public au fost antrenati procurori, judecători, instituțiile statului. Regretabil este ca faptul ca acest domn atrage atenția unora, cu toate ca nimeni nu se pronunța asupra faptului ca acesta este deja condamnat in prima instanța pentru recidiva in infracțiunea de conducere sub influenta băuturilor alcoolice si ca mereu a fost “ deontologul de serviciu” si multe altele.

Voi continua sa aduc la cunoștința publica toate mizeriile in care am fost băgat pe nedrept de cei care strigă neîncetat si care se asimilează perfect cu zicala” Cel care fură, striga hoțul!”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments