Revoluție pe calea ferată. Pe linia Iași-Tecuci, trenurile vor merge cu 120 km/h

0
155

Cu 163 de milioane de lei din Planul Național de Redresare și Reziliență, Sucursala Regională CF Iași a bătut palma cu cei de la Ness Proiect Europe pentru un contract de lucrări menit să crească la 120 km/h viteza de deplasare pe linia Tecuci-Iași. Lucrările vor fi făcute pe un fir al căii ferate duble dintre Tutova și Munteni, în județul Vaslui.

Contractul va avea o durată de un an și jumătate, timp în care vor fi înlocuite punctual elementele componente ale suprastructurii căii – șină, traverse, aparate de cale, piatră spartă – sau orice alt element care va conduce la creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă. Impactul va fi direct și imediat asupra duratei de călătorie și/sau asupra creșterii siguranței și a confortului călătorilor. Proiectul a fost inițiat când Adrian Covăsnianu era secretar de stat la Ministerul Transporturilor. El a apreciat că, dată fiind creșterea vitezei de circulație a trenurilor, câștigul de timp va fi de până la 10 minute pe acest traseu.

Asocierea condusă de Ness Proiect Europe, din care fac parte firme din România și din Turcia, a depus singura ofertă. Odată cu semnarea acestui contract, CFR SA a ajuns la un grad de contractare de 89,14 la sută din PNRR, valoarea totală a celor 126 de contracte încheiate până acum depășind 15 miliarde de lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments