Mihai Chirica a semnat astazi autorizatia de construire a Spitalului Regional de Urgenta Iasi.
„Spitalul Regional de Urgenta Iasi a intrat in linie dreapta. Dupa multe ezitari si confuzii s-a petrecut acest lucru. Sa incercam sa politizam mai putin acest proiect. Suntem intr-o situatie favorabila fata de cele doua spitale, Cluj si Craiova. Trebuie sa aducem si multumiri celor care s-au implicat.”, a spus primarul Mihai Chirica
Conform calendarului publicat pe pagina proiectului, lucrările de construire propriu-zisă vor începe în aprilie 2023, urmând să fie finalizate în anul 2027.
Proiectul, al cărui obiectiv urmărește să îmbunătățească calitatea și eficiența cazurilor spitalicești de urgență a avut o valoare totală 2.379.575.202,02 lei.
Descrierea clădirii Spitalului Regional de Urgență Iași
• Complex de 7 etaje, inclusiv subsolul, parterul și cinci (5) etaje superioare;
• Parcare subterană independentă pe două niveluri;
• Partea extinsă orizontală a clădirii se întinde pe 3 etaje complete (subsol, parter şi primul etaj), în timp ce o parte din clădire se extinde pe 3 etaje suplimentare (3 şi 4);
• Trei turnuri cu secțiuni pătrate, cuprinzând unitățile cu secţii, se ridică de la etajul 2 până la etajul 5 (4 etaje în total);
• Terasele de deasupra etajului 1, între curțile interioare, precum și terasa deasupra nivelului 3 sunt prevăzute a fi acoperite cu vegetație;
• Subsolul va include în principal servicii de suport, de ex. spălătorie, morgă, servicii de întreţinere şi inginerie, spaţii de administrare a materialelor etc;
• La parter şi la primul etaj se vor localiza servicii de diagnostic şi terapeutice, clinici ambulatorii;
• La etajele 3-4 se vor fi zone de învăţământ, amfiteatre;
• Serviciile de ambulatoriu vor fi situate pe etajele 1-2;
• Pe acoperişul clădirii va fi construit un helipad;
• 1.536 locuri de parcare (propunere de optimizare, de la 1.497 în SF);
– 810 locuri într-o parcare subterană;
– 726 de locuri la nivel de suprafață;
– 69 din aceste locuri vor fi destinate persoanelor cu dizabilități;
• 19 locuri pentru vehicule cu două roţi (motociclete);
• 60 locuri pentru biciclete;
• 5 locuri de parcare acoperite pentru ambulanțe;
• 1 stație de autobuz pentru 3 autobuze;