Un copil de opt luni diagnosticat cu flurona este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” şi se află în afara oricărui pericol, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Alina Belu.
Potrivit acesteia, copilul a fost spitalizat pe 2 februarie pentru simptomatologie respiratorie, tuse, febră înaltă, inapetenţă, tranzit intestinal accelerat şi semne de deshidratare acută.
„A fost imediat spitalizat în secţia ATI Boli Infecţioase, iar în urma analizelor de laborator reiese că este infectat şi cu virus gripal tip B şi SARS-CoV2. Starea generală este influenţată dar, potrivit medicilor curanţi, se află în afara oricărui pericol, primind în continuare tratament specific şi fiind monitorizat atent de către personalul secţiei ATI şi Boli Infecţioase”, a explicat Alina Belu.