Un bărbat care ar fi determinat o femeie să îi dea 85.000 de euro, prezentându-i contracte și facturi false, a fost reținut de polițiștii Capitalei.
„La data de 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 1 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în Capitală, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în perioada 2020 – 2021, prin prezentarea unor pretexte nereale, un bărbat ar fi determinat o femeie să îi remită 85.000 de euro, menținând-o în eroare prin prezentarea de contracte sau facturi fictive”, transmite Poliția Capitalei.
Conform informațiilor G4Media, bărbatul ar fi păcălit-o pe femeie, medic stomatolog, spunându-i că urmează să facă mulți bani dintr-o nouă criptomonedă pe care o va lansa, dar și prin alte afaceri unde el poate intermedia.
În urma percheziției, au fost ridicate mai multe documente și obiecte cu valoare probatorie, telefoane mobile și medii de stocare, mai precizează Poliția Capitalei.
Persoana vizată a fost condusă la audieri, față de aceasta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
„Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai precizează Poliția Capitalei.