Bulgaria refuză să elibereze un certificat de naștere pentru copilul unui cuplu de lesbiene

0
63

Curtea Supremă a anulat decizia Tribunalului Administrativ din Sofia din mai 2022, care a obligat autoritățile municipale să îi furnizeze Sarei – un pseudonim – un astfel de document. „Bulgaria nu poate refuza să recunoască descendența Sarei din ambii părinți pe motiv că legislația națională nu prevede instituția căsătoriei între persoane de același sex”, a decis instanța, citată de Le Figaro.

Aceasta s-a bazat pe o hotărâre a CJUE, care a constatat în decembrie 2021 că Bulgaria a încălcat drepturile fundamentale ale copilului. Această decizie va deveni probabil un precedent, deoarece legislația disparată din statele membre ale UE dă bătăi de cap din punct de vedere juridic familiilor de același sex. „Curtea Supremă își ia libertatea de a sfida hotărârea CJUE”, a declarat pentru AFP Denița Lubenova, avocata familiei.

La originea acestui caz se află un cuplu de lesbiene căsătorite, format dintr-o bulgăroaică și o britanică din Gibraltar, a căror fiică născută în decembrie 2019 în Spania s-a trezit fără cetățenie. Sara nu putea revendica cetățenia spaniolă, întrucât ambele mame ale sale erau străine, și nici cetățenia britanică, întrucât s-a născut într-o țară terță.

Cum legea bulgară stipulează că orice copil născut de un părinte bulgar este bulgar, cuplul s-a adresat autorităților din Sofia, dar a fost refuzat. Acum în vârstă de trei ani, Sara rămâne blocată în Spania fără acte de identitate.

Bulgaria este acuzată în mod regulat de ONG-uri că încalcă drepturile persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali și intersexuali). Săptămâna trecută, Curtea de Casație a exclus orice modificare a statutului civil pentru persoanele transsexuale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments