Panica din State ajunge pe bursele europene: Acţiunile marilor bănci europene se prăbuşesc, după falimentul Silicon Valley Bank. Indicele bancar european STOXX a scăzut cu 7,05%, fiind astfel pe cale să înregistreze cea mai mare scădere de la invadarea Ucrainei

0
129

Acţiunile băncilor din Europa şi Asia s-au prăbuşit luni, după ce măsura luată de Statele Unite de a garanta depozitele creditorului Silicon Valley Bank, banca din domeniul hi-tech care s-a prăbuşit, nu a reuşit să asigure investitorii că alte bănci rămân solide din punct de vedere financiar.

Indicele bancar european STOXX  a scăzut cu 7,05%, după ce vineri a pierdut 3,78%, fiind astfel pe cale să înregistreze cea mai mare scădere pe două zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.Acţiunile Commerzbank au scăzut cu până la 13,7%, în timp ce gigantul Credit Suisse s-a prăbuşit cu peste 14,34%. Deutsche Bank a scăzut cu peste 6,4%, SocGen cu 6,7%, iar Credit Agricole şi HSBC cu peste 4,5% fiecare. Erste şi Raiffeisen au scăzut cu 5%, ING cu 4,8%, Deutsche Bank cu 4,2%, Unicredit cu 8,15% şi Intesa cu 7,37%

Volumele de tranzacţionare au fost, de asemenea, ridicate, ajungând la 160% din media pe o lună pentru EURO STOXX 50, în timp ce indicele de volatilitate al Europei a sărit la cel mai ridicat nivel din octombrie 2022.

„Există un sentiment de contagiune şi acolo unde vedem o reevaluare în jurul sectorului financiar duce la o reevaluare pe toate pieţele”, a declarat Mark Dowding, director de investiţii, BlueBay Asset Management din Londra, pentru Reuters. El a spus că nu crede că multe dintre problemele care afectează băncile americane se vor manifesta în cazul celor europene.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments