Pensiile speciale au primit raport favorabil în Senat. Nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii

0
739

Comisiile din Senat au adoptat azi proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale, se introduce un impozit progresiv până la 15% peste salariul mediu brut la pensiile pe necontributivitate şi se prevede că pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

Comisa Juridică, comisia de apărare şi cea de muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale. Modificările prevăd următoarele: 1. cumul de pensii speciale este interzis, 2. impozitare progresivă până la 15% peste salariu mediu brut la pensiile pe necontributivitate, 3. pensiile speciale să nu depăşească venitul salarial, 4. au fost scoase o serie de sporuri din baza de calcul, 5. pensiile speciale vor fi indexate cu rata inflaţiei.

Reprezentanţii USR au acuzat puterea că nu i-au lăsat să îşi prezinte punctul de vedere pe lege. „Vă înţeleg poziţia extrem de ingrată, trebuie să reprezentaţi o coaliţie de guvernare, al cărui premier are o pensie specială de 18.000 de lei. Este şi angajat al guvernul, este şi pensionar de lux”, a declarat senatorul Ştefan Pălărie (USR)  în cadrul dezbaterii din comisiile reunite, potrivit news.ro. El susţine că actuala putere îşi bate joc de pensionarii României şi a acuzat că nu există niciun impact bugetar al legii.

„Vedem o zgârietură superficială a acestor privilegii, cu tot felul de acrobaţii, de impozitare a unei bucăţele care depăşeşte o anumită sumă şi o anumită plafonare dar nu de eliminare a luxului, a privilegiului şi nici măcar de trecere pe principiul contributivităţii”, a spus Pălărie, precizând că actuala propunere are lacune îngrozitoare.

Senatorul Virgil Guran (PNL) a spus la rândul lui că „pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale”. „Am văzut o afirmaţie legată de premierul Ciucă, premierul Ciucă are pensie de serviciu. Specială e interpretată de USR, că la USR totul e special”, a spus Guran. „Sunt de acord cu contributivitatea, dar trebuie să reţinem un lucru, în armată, în sistemul de apărare, interne, există următorul principiu, pensiile sunt acordate din bugetul acelor instituţii, nu din bugetul asigurărilor de stat„, a  mai spus Guran.

„Vorbesc foarte mult de armată cei care nici nu au făcut Armata, măcar alea şase luni (..) Eu cred că nu ar trebui să ne jucăm cu acest lucru, mai ales în contextul actual, ne dăm seama că sistemul de apărare este extrem de important pentru o ţară. Trebuie să îi tratăm cu respect. De exemplu, la MApN, pensia medie ste de 4.000 de lei, aşa că nu putem vorbi de pensiel specială, este pensie de subzistenţă la momentul de faţă”, a mai completat liberalul.

Printre amendamentele admise, depuse de coaliţia de guvernare, se află principiul potrivit căruia nicio pensie nu va depăşi veniturile din timpul activităţii,  se introduce un impozit de 15% iar pensiile speciale se vor indexa anual cu rata inflaţiei.

Nu se va mai permite cumulul pensiilor speciale, dacă cineva a activat în două sisteme speciale, iar în cazul pensiilor din Apărare se elimină cinci sporuri din baza de calcul pentru pensie. „Nu treceţi pe contributivitate şi nu desfiinţaţi nicio pensie astăzi”, a spus şi senatoarea Simona Spătaru, arătând că cei de la putere au creat o nouă pensie specială pentru cei din justiţie. Proiectul de lege va merge la vot, în plenul Senatului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments