Primarul Mihai Chirica, îl pune din nou la „colț” pe Marius Bodea

0
298

Observ cu dezgust cum „parlamentarul zero” Marius Bodea se bagă în seamă pe seama disconfortului temporar al elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”.

Dragi ieșeni, trebuie să știți că domnul Bodea și alții ca el nu au nici în clin, nici în mânecă cu proiectul de consolidare a Colegiului și nici cu soluțiile adoptate pentru continuarea activității elevilor. Dimpotrivă, nu încearcă decât să își facă imagine pe seama disconfotului temporar al elevilor, părinților și cadrelor didactice! De aceea, lacrimile de crocodil pe care domnul Bodea ni le prezintă în comunicate de presă nu sunt decât o nouă dovadă de tupeu și nesimțire. Mai mult, în cei șapte ani de când consumă peste 10.000 de euro pe lună ca parlamentar de Iași, domnul Bodea nu a făcut ABSOLUT NIMIC pentru orașul și județul nostru, așa că merită exact aceeași atenție din partea noastră.

Domnule Bodea, ce să vă mai zic ca să înțelegeți cât de puțin contați… Vă reamintesc doar că ați fost dat afară din PNL de incompetent ce erați și, ca un trântor de lux ce sunteți, v-ați refugiat în dormitorul parlamentar al USR, unde vă doresc în continuare somn ușor, pe banii noștri, până când veți dispărea de tot, odată cu partidul de adopție!

Să vă fie rușine!

5 1 vote
Article Rating


Articolul precedentDoua femei au furat tevile pentru forajele geotehnice ale autostrazii Pascani – Letcani
Articolul următorFoștii pușcăriași Adrian Severin și Adrian Năstase, mai aproape de Rusia decât de România!
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments