La data de 29 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași, efectuează 15 percheziții domiciliare, în județele Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea și comercializarea în spațiul Uniunii Europene de substanțe anabolizante.
Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, împreună cu ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal, efectuează 22 de percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare moldovene, încheiat cu sprijinul EUROJUST.
În cauză s-a reținut că mai multe persoane cu dublă cetățenie română/moldovenească ar fi constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional, specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România
De asemenea, după efectuarea percheziţiilor domiciliare, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, vor fi conduse 11 persoane, în vederea audierii.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Constanța, al polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Iași și Constanța și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și de lucrătorii din cadrul Biroului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Documentarea activității infracționale a fost realizată cu sprijinul EUROPOL.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.