Un ieșean a decedat chiar de ziua fiicei lui după ce i-ar fi dat 3.000 de euro mită medicului Tesloianu, care i-a montat 4 dispozitive diferite

0
571

Audieri maraton în cazul stimulatoarelor cardiace implantate de medicul Tesloianu. O echipă de anchetatori de la Bucureşti a mers la Iaşi, iar 20 de pacienţi au dat declaraţii ore în şir. Soţia unui pacient care a murit anul trecut povesteşte că medicul i-ar fi cerut mită 3.000 de euro pentru un dispozitiv adus din Cehia.

Iuliana, soţia pacientului decedat: El simţea că ultimul nu a fost ce trebuia, parcă din ce în ce mai rău se simţea. Dumnezeu îi mare şi poate se face dreptate. Au rămas copiii fără tată. Şi îmi e tare greu.

Este mărturia unei soţii îngenunchiate de durere care a venit astăzi să dea declaraţii în faţa anchetatorilor. Şi-a pierdut soţul în floarea vârstei anul trecut, după ce medicul Tesloianu i-a montat patru dispozitive medicale diferite. I-ar fi promis că unul dintre ele vine din Cehia, dar costă.

Iuliana, soţia pacientului decedat: 3.000 de euro. I-au spus că ceasul ăla trebuie să-l aducă din Cehia, dar eu nu cred. I-a pus prima dată unul, apoi după două zile i l-a schimbat. De patru ori, să-l taie în acelaşi loc. Bătaie de joc!

Disperată, familia s-a împrumutat la rude şi a plătit. Doar că aparatul nu a funcţionat niciodată, acuză soţia. Dumitru avea 37 de ani când s-a stins, chiar de ziua fiicei sale de şapte ani. Soţia era însărcinată cu al treilea copil.

Iuliana, soţia pacientului decedat: După două luni de când a murit, s-a născut băiatul. Am fetiţa de doi ani îl ştie, dar nu atât de bine.

Potrivit anchetatorilor, cel puţin 238 de persoane ar fi primit astfel de aparate pentru inimă care ar fi fost recuperate de pe cadavre. Şi alte două persoane şi-ar fi pierdut viaţa din cauza acestora. Astăzi, 20 de oameni au ajuns în patru locaţii diferite la audieri, vorbim atât despre pacienţi cât şi despre aparţinători ai celor decedaţi.

Ancheta se extinde tot mai mult. Procurorii continuă să descopere noi complici ai medicului: fostul manager al celui mai mare spital din Moldova, un şef de clinică din Iaşi şi un cardiolog din Braşov sunt acum urmăriţi penal în dosar. Ei ar fi girat reţeaua aparatelor prelevate de la cadavre şi s-ar fi ocupat ca nimeni să nu afle ce se întâmplă cu adevărat pe masa de operaţie.

Sursa: Observator

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments