Dosarul în care sunt judecați cei trei arabi a început după ce mai multe cauze de moarte suspectă au fost înregistrate la parchetele locale din Iași. Procurorii făceau cercetări să afle cauza morții subite a mai multor persoane din comuna Stolniceni, județul Iași, în perioada 15 aprilie 2020 – 18 august 2020. Procurorii au dispus necropsia, iar legiștii au stabilit drept cauză comuna a decesului intoxicația cu alcool metilic.
Dosarele acestor morți suspecte au fost reunite într-unul singur, preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Anchetatorii au mers pe fir, verificând micii comercianți care vânduseră spirt în comuna respectivă. Toți au indicat aceeași sursă de aprovizionare: parcarea complexului Doraly, din zona Afumați, județul Ilfov.Era perioada de început a pandemiei, când spirtul medicinal era la mare căutare, conform ziare.com. Cei trei arabi au profitat de nebunia de moment și au văzut o oprtunitate de ”afacere”. Potrivit procurorilor, spirtul a fost contrafăcut în apartamentul unuia dintre martorii în dosar, fiind combinat alcool metilic cu vopsea de ouă. 17 oameni au murit după ce au băut spirtul contrafăcut.