Cardiologul Dan Tesloianu, acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, rămâne în arest preventiv

0
102

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive în cazul medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

„Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din data de 13 aprilie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. Desfiinţează în parte încheierea din data de 13 aprilie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penal şi, rejudecând: admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 aprilie până la 18 mai inclusiv. Definitivă”, se arată în minuta deciziei. Tribunalul Bucureşti stabilise, joia trecută, ca medicul să fie cercetat în arest la domiciliu, însă decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pe 18 februarie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments