Este deja de notorietate faptul că municipalitatea ieşeană intenţionează să schimbe radical esplanada Teatrului Naţional şi a zonelor adiacente. Terenul pe care se doreşte a fi realizată această amenjare are o suprafață totală de 21.822 metri pătrați și cuprinde situl istoric al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, cu o suprafață de 12.078 metri pătrați și esplanada obiectivului cultural menționat, care are o suprafață de 9.744 metri pătrați. De altfel, lucrările pe şantierul de pe esplanada Teatrului Naţional sunt în derulare, existând întârzieri generate de discuţiile ce au loc între municipalitatea ieşeană şi Ministerul Culturii cu referire la modul cum vor fi conservate vestigii arheologice scoase la lumină de angajaţii Conest, firma care execută lucrările de modernizare ale esplanadei. „Lucrările propuse au în vedere în special modernizarea spațiului din fața Teatrului Național. De-a lungul timpului acolo au fost diverse intervenții. Proiectanții propun și mutarea Cubului de lângă Teatrul Național, eliberarea în întregime a esplanadei și construirea unui amfiteatru unde să se poată organiza reprezentanții artistice. Statuia lui Miron Costin este într-o girație. Conform propunerilor proiectanților, ea va fi integrată în interiorul parcului, care va fi amenajat după detaliile inițiale ale parcului Notre Dame de Sion. Toată vegetația înaltă va fi păstrată, mă refer aici atât la aliniamentele de platani dinspre strada I. C. Brătianu, cât și dinspre hotelul Mitropoliei. Singurele intervenții se vor face asupra vegetației joase, dominată de tuia și buxus. În prezent aceasta se află și într-o situație fitosanitară destul de precară, dar va fi înlocuită de o altă vegetație joasă, așezată pe un gazon care va domina întreaga esplanada Teatrului Național și toate spațiile din jur acesteia. Mobilierul urban este gândit special pentru această esplanadă. Se reconfigurează și poziționarea fântânilor arteziene. Vor fi și lucrări de cercetare arheologică în vederea depistării fundațiilor bisericii Mănăstirii Dancu”, anunța primarul Mihai Chirica la debutul lucrărilor.
„Singura chestie care va atrage atenţia – si aici va trebui să fim foarte corecţi cu noi – este ce facem cu cubul. Eu, ca edil, şi în acelaşi timp ca inginer, cred că cubul nu are ce căuta acolo. Trebuie să ai o piaţă în jurul teatrului cum este grădina din faţa Palatului Culturii. Acolo trebuie să fie o zonă de relaxare, de meditaţie, este gândit un amfiteatru de vară. Şi cu speranţa unei clădiri pentru Operă, cred că Cubul nu-şi mai găseşte locul”, a spus Mihai Chirica.