O învăţătoare din Galaţi este acuzată că face educaţie prin teroare. Mai mulţi copii de clasa a II-a s-au plâns că ar fi fost loviţi şi înjuraţi la ore. Părinţii acuză că, deşi au făcut numeroase sesizări, conducerea şcolii preferă să ascundă totul.
Sunt acuzaţii grave aduse la adresa învăţătoarei de la clasa a II-a de la acest colegiu naţional din Galaţi. Părinţii au făcut nenumărate sesizări la conducerea şcolii, dar pentru că nu s-a luat nicio măsură până acum, mulţi dintre ei au decis să-şi transfere copiii la altă unitate. Sunt cinci transferuri făcute doar la începutul acestei luni, iar dintr-un total de 21 de elevi din clasă au mai rămas 11 în acest moment.
Unii dintre părinţi povestesc faptul că învăţătoarea le vorbeşte urât elevilor la oră, iar în anumite cazuri chiar i-a agresat fizic, i-a lovit cu palma peste ceafă. Este şi motivul pentru care au fost depuse reclamaţii la Inspectoratul Şcolar, la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi la Poliţie. Deşi aceste lucruri se petrec de câteva luni, abia astăzi a fost întrunită comisia de anchetă care o va cerceta disciplinar pe învăţătoare, iar la final Inspectoratul Şcolar va putea lua decizii împotriva ei. Azi a pornit şi o anchetă la nivelul Poliţiei, în urma reclamaţiilor şi sesizărilor depuse.
O parte dintre părinţi spun şi că au fost deja cu cei mici la psiholog, iar copiii au nevoie în continuare de consiliere psihologică pentru a trece peste momentele prin care au trecut la ore.