In zona Podului peste lacul Bulbucani, aflat în extravilanul comunei Gropnița pe DJ 281D, zonă aflată sub monitorizare din cauza specificului geologic, s-a constatat că, în urma fenomenelor meteo extreme, a cantității abundente de precipitații și a stratului gros de zăpadă depus în această săptămână și apoi a scurgerilor masive de apă către lac, o zonă a carosabilului a fost afectată de alunecarea survenită.
Ca urmare, s-a luat măsura izolării zonei respective, a semnalizării ei și montării unui marcaj privind restricția de viteză de 30 km/h astfel încât siguranța traficului să nu fie pusă în pericol. Totodată, fiind un drum aflat în perioada de garanție, colaborăm cu firma de construcții pentru a remedia infrastructura rutieră în zonă și a reda circulației drumul în stare bună, conform standardelor asumate.
„Este de menționat că pentru a sprijini activitatea de monitorizare specială a zonelor identificate în cadrul proiectului AXA RUTIERA STRATEGICA 1: IASI – SUCEAVA ca prezentând riscuri gelogice, Consiliul Județean a demarat procedura de achiziție de servicii de monitorizare geotehnica a DJ 282 – KM 7+360 (zona Breazu), DJ 282-KM 23+450 (zona Lac Potângeni) şi DJ282- KM 28+900 (Zona Lac Bulbucani). Astfel pentru cele trei zone se vor furniza informatii privind: nivelul apelor subterane, evoluția în plan și în adâncime a zonelor de umiditate excesivă, mișcări laterale sau verticale ale terenului, adâncimea și forma suprafețelor de alunecare precum și viteza de mișcare a maselor de pământ. Serviciile sunt estimate la valoarea de 744176.33 lei (fără TVA) și data de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 21 Aprilie. Informațiile astfel furnizate vor permite Consiliului Județean să evalueze necesitatea optimizării soluțiilor tehnice aplicate pentru excuția zonelor aflate sub observație”, a transmis Consiliul Judetean Iasi.
DJADP și Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ Iași vor continua și în perioada următoare activitatea de inspectare a stării infrastructurii rutiere a rețelei de drumuri județene ca urmare a fenomenelor meteo extreme din această săptămână.