Undă verde pentru noi blocuri pe al. Tudor Neculai

0
90

Proiectul imobiliar propus de omul de afaceri Gheorghe Achiței pe aleea Tudor Neculai, un ansamblu de blocuri și spații comerciale, a fost aprobat de plenul Consiliului Local (CL), iar investitorul poate începe demersurile pentru autorizarea lucrărilor.

Inițial, proiectul prevedea blocuri înalte și într-un număr mai mare, dar protestele vecinilor au dus la reducerea regimului de înălțime (de la 10 la 6 etaje) și a numărului de imobile propuse (de la 11 la 4). Noul plan urbanistic zonal (PUZ) prevede, suplimentar față de propunerea inițială, realizarea de spații comerciale și o grădiniță.

Chiar și cu aceste modificări care reduc presiunea asupra traficului, sunt preconizate probleme în circulația rutieră pe viitor. „Proiectul este propus într-o zonă afectată de construcţiile de după 2000, betonată, fără spaţii verzi. Problema este circulaţia rutieră – conform studiului de trafic, în 2022 a fost o medie de circa 330 vehicule/oră, iar în 2025 se estimează aproape 500 vehicule/oră. Singura soluţie, pe care noi, consilierii PSD o susţinem, este să introducem sens unic pe al. Tudor Neculai. Astfel, se va circula pe 2 benzi, iar traficul, practic, se va înjumătăţi”, a comentat consilierul local Ovidiu Laicu, şef al Regionalei de Drumuri şi Poduri, în ședința CL în care s-a dat undă verde investiției imobiliare.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments