De neînvins! Un fost militar cu ambele picioare amputate, a urcat pe Everest. A făcut istorie, au spus foștii săi colegi militari.Este primul om cu ambele picioare amputate deasupra genunchiului care a escaladat muntele. Și-a dorit să facă acest lucru pentru a încuraja persoanele cu dizabilități să nu renunțe la ceea ce și-au propus.Hari Budha Magar, primul om cu ambele picioare amputate deasupra genunchiului care a escaladat muntele Everest, a declarat duminică că reușita sa va crește gradul de conștientizare cu privire la persoanele cu dizabilități. Magar, în vârstă de 43 de ani, a escaladat vineri Everestul cu ajutorul picioarelor artificiale. În prezent, el se odihnește în tabăra de bază, a declarat Pravat Adhikari de la compania Himalayan Ski Trek, care i-a asigurat logistica, potrivit Mediafax.Bigyan Koirala, un oficial din cadrul Departamentului de Turism din Nepal, a confirmat că Magar a urcat pe munte cu cinci ghizi și că ascensiunea sa este „un record mondial”. Magar, care s-a înrolat în armata britanică în 1999, și-a pierdut ambele picioare după ce a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan, în 2010.
El a spus că a „suferit mult” din cauza handicapului său și că nu vrea ca și alți oameni să se confrunte cu aceleași probleme.
„Sper că ascensiunea mea va ajuta la schimbarea percepției asupra persoanelor cu dizabilități. Aș dori să încurajez toți oamenii să se apuce de escaladat orice munte pe care îl doresc”, a declarat Magar, pentru Reuters, din tabăra de bază, prin telefon.
Magar a mers pe traseul Southeast Ridge, deschis de Sir Edmund Hillary și Sherpa Tenzing Norgay în 1953, care rămâne cel mai popular în rândul alpiniștilor. Muntele Everest a fost escaladat de peste 11.000 de persoane, inclusiv de persoane cu dizabilități. Anul acesta, autoritățile din Nepal au emis 478 de permise de escaladare a Everestului. Sezonul escaladărilor se încheie luna aceasta. Nouă persoane au murit pe Everest în acest an.