Litoralul pentru toți 2023 a început mai devreme. E frig, apa rece, dar 7 nopți costă și 900 € la 4*

0
49

Programul Litoralul pentru toți 2023 a început mai devreme în acest an, pe 3 mai. Deși prețurile ar trebui să fie mult mai accesibile decât în sezon, e frig și apa rece, cazarea ajunge, de exemplu, și la 900 € pentru 2 persoane, 7 nopți, la 4*, doar cu mic dejun, în Eforie.

Ediția 2023 a programului Litoralul pentru toţi, menit să le faciliteze o vacanță la mare și românilor cu venituri mai reduse, a miercuri, 3 mai, cu aproape o lună mai devreme decât în alți ani

Litoralul pentru toţi 2023 se desfășoară în perioadele 3 mai – 20 iunie și 1 septembrie – 15 octombrie, iar în cadrul programului, ca în fiecare an, s-a înscris zeci de hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe Litoral.În programul Litoralul pentru toţi 2023 s-au înscris hoteluri precum Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q , din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangalia, potrivit litoralulromanesc.ro.

Tarifele, care, teoretic, sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârful de sezon, pornesc, e adevărat, de la 111 lei pe noapte pentru o cameră dublă, fără mic dejun, pentru un sejur de minimum 6 nopti, iar cazarea poate fi achitată de bugetari și cu vouchere de vacanță.

Dar o vacanță de 7 nopți prin programul Litoralul pentru toţi 2023 poate ajunge, de exemplu, și la 4.390 de lei (cca. 880 euro) pentru 2 persoane la un hotel de 3* din Jupiter, în sistem All Inclusive, sau la 4.415 lei (cca. 900 euro) pentru 2 persoane la un hotel de 4* din Eforie, cu mic dejun.

Litoralul pentru toți 2023 a început mai devreme. E frig, apa rece, dar 7 nopți costă și 900 € la 4* în mai. Reduceri de până la 75% față de sezon?

Tariful de 550 lei/noapte pentru o cameră de 3*, fără mic dejun, propus de Hotelul Modern 4* din Mamaia, care are și camere de 3*, prin programul Litoralul pentru toți 2023, pare avantajos față de ofertele din stațiunile aflate mai în sudul Litoralului. Un sejur de 7 nopți pentru 2 persoane ajunge la 3.850 lei (cca. 770 euro).

Newsweek a făcut câteva simulări de vacanțe de 7 nopți prin programul Litoralul pentru toți 2023, cu plecare din 4 mai sau 8 mai, pe site-ul directbooking.ro, iar rezultatele sunt șocante având în vedere că, teoretic, tarifele ar trebui să fie cu până la 75% mai mici decât în sezon.

La Hotel Delta 3* din Jupiter, de exemplu, o cameră dublă, în regim All Inclusive, costă 3.881 de lei (cca. 775 euro) în perioada 4 – 11 mai (7 nopți). Iar o camera dublă „Family” ajunge la 4.390 de lei (cca. 880 euro).

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPensionar urmarit de la bancomat pana acasa, in scara blocului, unde a fost jefuit de 8.000 de lei. Talharii au fost filmati pe tot parcursul urmaririi – Video
Articolul următorApartamente la pretul special de 1450 euro/metru patrat, in Copou. Blocurile fac parte dintr-un complex rezidential nou, cu spatii verzi, comerciale si locuri de joaca
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments