Senatorul liberal Marcel Vela, fost ministru de Interne, a spus intr-o declaratie de martor la judecatorie ca fostul sef al Politiei Romane, Liviu Vasilescu, cel care a negociat intr-o biserica cu familia unui interlop detaliile inmormantarii lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, ca Vasilescu „a salvat Romania” prin deciziile sale si ca acesta este „un erou”. Vela a fost prins de jandarmi incercand sa inregistreze pe ascuns sedinta de judecata.Fostul sef al Politiei Romane, chestorul Liviu Vasilescu, l-a dat in judecata pe Cosmin Andreica, presedintele sindicatului Europol din Politie, pentru criticile facute de cel din urma cu ocazia negocierii din biserica dintre seful politiei si liderii unui clan interlop, in vara anului 2020.
Suparat ca in urma scandalului a trebuit sa-si dea demisia, Vasilescu l-a chemat in judecata pe Andreica si ii cere 20.000 de euro daune morale pentru ca i-a cauzat „grave suferinte psihologice, afective, insomnii, stare de stres, dar si pagube prin lezarea cinstei, onoarei, demnitatii, prestigiului si reputatiei”. La judecatoria Sectorului 2, sindicalistul a castigat actiunea. Actualul sef al Directiei Generale Anticoruptie (DGA), poate ataca decizia.
Ca martori, au fost chemati de catre Vasilescu fostul ministru de Interne Marcel Vela si fostul adjunct al Politiei Romane, Aurelian Ciocirlan.
„Reclamantul a avut de suferit pentru ca si-a dat demisia, incercand sa pastreze o imagine buna a politiei. Din punctul meu de vedere este un erou”, a declarat fostul ministru de Interne Marcel Vela, chemat ca martor de Vasilescu.
A intervenit la Patriarhie
Vela a mai spus in fata judecatorului ca a intervenit personal la Patriarhie pentru a schimba ora inmormantarii lui Pian. „Da, eu personal am discutat la Patriarhie sa se schimbe ora inmormantarii si sa se treaca peste cutumele bisericesti, care interziceau intrarea in biserica cu decedatul inainte de Sfanta Liturghie”, a mai sustinut Vela.
Intrebat daca i-a solicitat lui Vasilescu demisia dupa incidentul din biserica, Vela a negat. „Am insistat sa nu demisioneze pentru ca activitatea lui a salvat Romania”, a mai declarat Vela la proces.
Cu toate acestea, imediat dupa demisia lui Vasilescu, Vela declara ca „este decizia corecta, astfel incat imaginea si credibilitatea Politiei Romane sa nu fie afectate sau puse sub semnul intrebarii”.
Prins in timp ce inregistra sedinta
Potrivit unor surse participante la procesul de la Judecatoria Sectorului 2, la ultimul termen de judecata, senatorul Vela a fost surprins de jandarmi incercand sa inregistreze pe ascuns sedinta de judecata.
La randul lui, martorul Ciocirlan, fost adjunct al Politiei, in prezent pensionar, a aratat ca a fost chemat din concediu pentru a gestiona situatia cu inmormantarea interlopului Pian.
In intampinarea depusa la dosar, Cosmin Andreica arata ca „a fost greu de inteles motivul pentru care Vasilescu Liviu a fost imputernicit, fara dovada detinerii competentelor necesare si fara un concurs, pe functia de director general al DGA, la 8 luni de la momentul in care a fost eliberat din functia de inspector general al Politiei Romane pentru faptul ca a produs un val de indignare in randul societatii dupa dezvaluirea intalnirii acestuia, in miezul noptii, intr-o biserica, cu membri clanului Duduianu, in sensul ca nu a fost apreciat ca sef al Politiei Romane dar este cea mai buna varianta a MAI pentru exercitarea functiei de director general al DGA”.
In plus, acesta a arata ca Vasilescu a beneficiat de sprijin politic si ca functia obtinuta ulterior demisiei a fost obtinuta fara concurs. „Prin asocierea pozitiei reclamantului cu zona politica, am avut in vedere faptul ca propunerea de imputernicire este realizata de un secretar de stat (functie politica) si aprobata de ministru (om politic). Cu alte cuvinte, daca Vasilescu Liviu nu era agreat din punct de vedere politic pentru aceasta pozitie, acesta nu mai facea obiectul imputernicirii, ci s-ar fi respectat legea si s-ar fi organizat concurs pentru aceasta pozitie, pentru care nici in prezent nu s-a organizat”, se mai arata in intampinarea liderului de sindicat.
In plus, Andreica remarca faptul ca daca este adevarat ca Vasilescu a fost afectat psihic de declaratiile reclamate, atunci nu ar mai trebui sa fie declarat „apt psihologic” la examenul de specialitate. „Prin functia exercitata de catre acesta, de director general al DGA, constat cu ingrijorare ca afectiunile indicate de catre reclamant sunt incompatibile cu avizul de apt psihologic si daca ar fi reale, ar fi facut obiectul unor evaluari si monitorizari speciale ale psihologului unitatii”.
Vasilescu si-a dat demisia din functia de sef al Politiei Romane la data de 1 septembrie 2020. Liviu Vasilescu a fost filmat cand s-a intalnit cu membri ai clanului Duduianu inaintea ceremoniei de inmormantare a lui Emi Pian.
Dupa aparitia imaginilor in spatiul public, Liviu Vasilescu a afirmat ca a fost „un demers care este absolut legal, facut cu buna credinta”.
Ulterior, in mai 2021, ministrul Lucian Bode l-a numit la conducerea Directiei Generale Anticoruptie.
DNA a intrat pe fir
Dincolo de prietenia dintre Vela si Vasilescu, procurorii DNA cerceteaza savarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie, comise in anul 2020, in legatura cu incheierea unor contracte de achizitie publica privind achizitionarea unor echipamente pentru dotarea politiei nationale.
Anchetatorii vizeaza un contract de IGPR din perioada cand institutia era condusa de Liviu Vasilescu, incheiat cu Tradeco pentru casti cu vizor si bastoane cu electrosocuri. Ministru de Interne in perioada respectiva era Marcel Vela.