Elena Govaert are 41 de ani si, la 35 de ani, a fost diagnosticata cu cancer de san, stadiul 1. Ea a explicat, pentru News.ro, ce au insemnat acesti ani – de la momentul diagnosticului, asteptarea prelunga, tratament, pana la modul in care a schimbat-o tot ce a trait. Elena a dorit sa-si publice povestea ca un semnal de alarma pentru femeile care evita sa-si faca la timp analizele de rutina si sa faca din starea lor de sanatate o prioritate. Ea a povestit despre oamenii pe care i-a cunoscut pe acest drum al vindecarii, multi dintre ei bolnavi la randul lor si care s-au stins pentru ca au refuzat tratamentul de specialitate, despre naveta facuta timp de sase luni intre Galati si Brasov, dar si despre drama pierderii ambilor parinti, rapusi tot de cancer.
„Am avut cancer la san la 35 de ani. Acum am 41 si am trait in anii astia de la depresie pana la cea mai tangibila forma de fericire. Uneori, foarte rar, inca ma strafulgera cate un moment de frica. Pentru ca mi-am dorit sa traiesc, dupa, sa mor, si-acum iar sa traiesc. Am sani cumparati si construiti de la zero, dar nu m-am simtit niciodata mai femeie. Cred, cu tarie, ca viata dupa dezamagiri poate fi intensa si surprinzatoare. Si mai cred ca timpul e o iluzie”, a povestit Elena.
O boala cumplita prezenta la mama si la fiica, genetic. Elena si-a descoperit boala in urma unei ecografii de san pe care a facut-o dupa ce a observat nodulul in urma autopalparii. Timpul pana la aflarea diagnosticului a fost insa unul destul de lung. Primul medic la care a fost i-a spus ca sunt chisturi si ca trebuie sa ia un antiinflamator, timp de zece zile. Numai ca organismul i-a dat semne ca ceva nu este in regula si a facut o a doua ecografie. Au urmat insa doua luni de asteptare pana la aflarea unui diagnostic cert, pentru ca a asteptat ca un medic sa vina din concediu.
”Mama mea a avut cancer de san, cancer mamar si mi-a fost oarecum teama, ea s-a imbolnavit cand avea 38 de ani, mi-a fost teama ca e genetic si a fost genetic, am aflat ulterior, si eram mai atenta la sanii mei. Faceam controale regulate, sa zicem, in sensul ca ma duceam odata pe an si la un moment dat am simtit un nodul, era destul de mic.
Am stat cred vreo doua saptamani pana m-am gandit ca este cazul sa ma duc la medic, am facut o ecografie si mi-a spus, de fapt, ca am niste chisturi care sunt inflamate si ca nu-i nimic, mi-a dat zece zile sa iau un antiinflamator si am plecat fericita acasa ca nu am nimic. Numai ca in acea seara ceva nu era in regula, mi-am dat seama ca nu are cum sa fie doar un chist.
M-am dus, mi-am facut a doua programare pentru o noua ecografie, m-au programat prin cunostinte, orice programare dureaza…acolo mi-a spus ca e bine sa iei primul tren spre Cluj, eu locuiesc in Galati, ca nu e bine ce e aici. M-am panicat atat de tare incat tin minte ca am uitat si sa platesc, m-am intors sa platesc, am iesit din clinica, nu stiam ce-i cu mine, simteam ca-mi vajaie capul, aveam 34 de ani, am aflat undeva prin februarie si ziua mea e in aprilie.
Tot prin cunostinte de-ale tatalui meu din Cluj am reusit sa aflu la ce medic trebuie sa ajung, mi-au spus ca este in vacanta, ca nu e nicio problema, sa mai stau pana se intoarce el din vacanta. Am stat o luna, luna aia nu am mai fost om pentru ca am sperat totusi sa nu fie malign.
In luna aia cred ca am incercat…inclusiv am fost la clarvazatori, am fost la un domn care e orb, atat de tare imi doream un raspuns, la un moment dat nu mai conta ce e, vroiam sa stiu, nesiguranta aia ma omora”, a explicat Elena.
Drumul pana la un spital din Cluj unde Elena a facut o biopsie si redirectionarea catre un spital din Brasov. De la suspiciune pana la un diagnostic clar au trecut doua luni, timp care s-a scurs in defavoarea pacientei
”Am ajuns in Cluj, am facut o biopsie, acum nu se mai fac biopsii asa, mi-au facut biopsie clasica, cu anestezie, mi-au scos o parte din tumora, o parte au lasat pentru ca, daca ar fi scos tot nu mai vedeau unde a fost si mi-au spus ca este cancer, la o saptamana am primit rezultatul biopsiei.
De acolo am aflat de un medic din Brasov, care cred ca este cel mai bun oncolog, el nu mai primeste in momentul acesta pacienti noi, atat de aglomerat este.
I-am spus cum am stat eu doua luni, ca se facusera doua luni, a fost foarte furios, mi-a zis ca sa fi stat medicul respectiv doua luni cu tumora in organism…A doua zi am inceput chimioterapia, nu aveam nici bagaj la mine, m-am dus in control.
M-am dus la un spital privat, foarte costisitor, pentru mine au fost campanii. S-au strans fonduri. Mi s-a recomandat medicul respectiv de catre cineva care a avut limfom, mi s-a spus ca e foarte bun. Tot in Cluj a studiat, dar a profesat in Franta, mi s-a parut ca mi se potriveste mie.
Intr-adevar tratamentul pe care l-am facut cred ca a fost un pic diferit, la mine nu a fost triplu negativ, a fost comun, in schimb a avut un indice de proliferare mare, s-ar fi raspandit foarte repede, fiind genetic oricum la mine este un risc foarte mare sa-mi fi aparut ovarian, sa fi facut o metastaza, motiv pentru care am renuntat, am facut histerectomie, ca sa nu-mi apara pe la uter, pe la ovare”, a mai povestit Elena.
Un tratament care s-a intins pe o durata de sase luni, timp in care Elena a facut naveta intre Galati si Brasov. Reconstructia mamara a avut loc concomitent cu mastectomia
”Tratamentul a durat sase luni, am facut chimioterapie, este un protocol pe care il urmaresc toti doctorii dar la mine a fost putin diferit in sensul ca a doua tura de substante, mi-au fost date in doze mai mici, saptamanal, nu o data la saptamana. Am facut naveta Galati-Brasov in continuu.
Am facut fix ca Angelina Jolie, cand mi s-a facut mastectomie mi s-au pus niste expandere, in acelasi timp. Le umpleau cu ser periodic pana mi s-a intins suficient de tare pielea dupa care am avut a doua operatie de reconstructie in care mi-au scos expanderele si mi-au inlocuit cu acele silicoane”, a spus ea.
Nu am beneficiat de psiholog, am fost optimista, a spus Elena. Dupa acest necaz, insa Elena a divortat, unul dintre motive fiind acela ca sotul ei si-a schimbat comportamentul dupa experienta bolii prin care a trecut ea
”Am fost foarte optimista, paradoxal am fost cel mai bine din punct de vedere psihic atunci, desi am trecut prin ce am trecut, am vazut oameni in jurul meu, m-am imprietenit cu pacienti care au murit, mi s-a parut ca viata chiar trebuie traita si mi-am promis ca dupa ce o sa ma vindec o sa traiesc la maximum. Nu a fost asa. Pentru ca sotul meu am simtit ca s-a schimbat foarte tare atunci in perioada respectiva, cred ca atunci a inceput sa ma afecteze referitor la aspectul fizic si sa-mi dau seama, sa ma gandesc ca poate nu mai sunt ceea ce trebuie. Am divortat. Fizic a fost langa mine, dar emotional nu”, a spus Elena.
Sprijinul Elenei, tatal si prietenii care au ajutat-o inclusiv prin strangere de fonduri la un moment dat. Daca ar fi putut da timpul inapoi Elena spune ca ar fi facut mai repede biopsia, ca nu ar mai fi asteptat atat de mult.
”Prietenii si tatal meu, dar foarte mult prietenii care au fost langa mine si au facut chestii extraordinare pentru mine”, explica ea.
Cel mai greu a fost cand am asteptat diagnosticul. A fost cumplit. Eu cred ca la un moment dat pacientul stie mai mult decat medicul despre diagnosticul lui. Le recomand femeilor sa-si faca neaparat controalele de rutina pentru ca asa pot observa din vreme eventualele probleme de sanatate
”Nu as mai fi asteptat atat de mult, cat am stat, m-as fi dus pur si simplu sa-mi fac o biopsie, am asteptat foarte mult. In primul rand le-as incuraja sa-si faca, desi se fac atatea campanii, femeile tot nu se duc la control. Trebuie sa fie un control de rutina pe care sa-l facem, inclusiv mamografie. La mine s-a vazut la o ecografie.
Am vazut cum a fost la mama mea. Cred ca si medicatia era altfel pentru ca eu dupa chimioterapie primeam anumite pastile ca sa nu-mi mai fie atat de rau, mamei ii era cumplit, cand am vazut-o am crezut ca o sa moara la fiecare sedinta.
Plus ca noi nu avem, sa te duci de la Galati la Cluj, sa faci chimioterapie, sa te intorci pe tren, un pacient care trece prin chimioterapie..mie imi era cumplit cu tot ce se intampla. Simteam ca mor si eu, trei zile nu ma dadeam jos din pat, nu mancam, nu beam, nimic. Dupa cele trei zile functionam normal”, a explicat Elena.
In drumul sau spre vindecare Elena a cunoscut si o pacienta care s-a operat de cancer pe cand avea numai 20 de ani si care dupa aceea a refuzat sa faca chimioterapie. Elena a spus ca acea pacienta s-a stins ulterior, dupa ce a facut metastaze si ca i-a povestit inainte ca marele sau regret a fost ca nu a tratat boala inca din faza incipienta. Elena a spus si cum i s-a schimbat in ceea ce o priveste perspectiva asupra vietii odata cu experienta bolii
”Am avut o prietena, am cunoscut-o la spitalul respectiv, care a refuzat chimioterapia. A avut cancer la 20 si ceva de ani, cand am cunsocut-o eu avea 30, era mai mica cu un an sau doi decat mine, nu stiu cum a trait atatia ani fara chimioterapie, s-a operat si atat, si a facut cancer osos dupa care a facut metastaze la ficat, la plamani. Nu mai este. Marele ei regret este ca a refuzat chimioterapia cand era in stadiul 1, si in stadiul 1 e curabil, si eu tot stadiul 1 am avut. Nu stiu motivul pentru care refuza, daca e doar frica de efectele adverse, de otrava, ca asa se spune”, povesteste Elena
”Mi-am dat seama cat de scurta este viata si ca nu mai conteaza nici cat castigi neaparat, toti facem pana la urma acelasi lucru, mancam, bem, muncim, mergem in concedii, am fost mult mai atenta la nevoile mele, incerc sa invat sa zic nu, inca nu-mi iese, dar de cele mai multe ori reusesc, incerc sa spun ce simt si sa ma pun pe primul plan, eu am doi copii si uneori chiar si inaintea lor, daca eu nu sunt bine. Dupa cancer am avut depresie, la trei ani dupa, daca eu nu sunt bine, nu am cum sa ofer celorlalti, nu am cum.
Am avut depresie pentru ca, concomitent cu divortul, a murit tatal meu de cancer, si am vazut din nou o persoana murind sub ochii mei. A fost foarte greu la el, mai greu la el, nu la mine, mai greu e sa-ti moara cineva drag decat sa fii pacient, mult mai rau”, marturiseste Elena
”Le-as spune oamenilor sa nu faca compromisuri foarte mari. Si cand isi doresc ceva, chiar daca poate fi o decizie gresita, ulterior, sa o faca. E mai rau sa te gandesti ce ai fi putut sa faci si sa ai tot timpul regretul ca poate ar fi fost ceva minunat decat sa nu faci. Eu sunt jurnalist, dar, pentru ca la un moment dat mi s-a parut ca nu sunt destul de valorificata, a trebuit sa castig mai mult si sa-mi sustin familia. Am invatat olandeza, pentru ca am observat ca e bine platita, am invatat la 38 de ani, dupa ce m-am imbolnavit, am lucrat in multinationale. De fapt, mi-am dat seama ca, daca am putut sa vindec cancerul, pot sa fac orice”, afirma cu tarie Elena.
”Fata mea are 20 de ani, baiatul are 11. Cea mai mare teama este ca vor avea aceeasi gena, se fac si in Romania testele genetice, la mine e genetic, cu siguranta unul dintre ei are, unul da, unul nu, asa functioneaza. Ar trebui sa incep sa-i fac testele, inca nu sunt pregatita, mi-e foarte teama ca o sa iasa, ar putea face mastectomie totala daca medicul recomanda”, a explicat Elena Govaert pentru News.ro.
