S-au aprobat indicatorii tehnico – economici pentru proiectul „Pod peste Prut la Ungheni”, parte din Autostrada Unirii – A8 / Investiția se ridică la 198,21 de milioane lei

0
85

Executivul a aprobat miercuri, prin hotărâre, indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii ,”Pod peste Prut la Ungheni”, România -Judeţul Iaşi, Republica Moldova – Raionul Ungheni, parte din Autostrada Unirii – A8, relatează Agerpres

Potrivit unui comunicat al Guvernului, podul peste Prut de la Ungheni va fi primul pod cu 4 benzi între România şi Republica Moldova, costul investiţiei fiind de 198,21 de milioane lei, fonduri europene din Programul CEF – Connecting Europe Facility 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

„Podul, care include şi vama rutieră, va avea o lungime de 260 de metri şi va realiza legătura între Autostrada laşi – Ungheni şi zona de frontieră cu Republica Moldova. Durata execuţiei este stabilită la 24 de luni. Noul pod va contribui la dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova, respectiv la conectivitatea Republicii Moldova la reţeaua europeană de transport TEN-T, dar şi la fluidizarea traficului şi optimizarea fluxului de transport, eliminarea blocajelor din punctele de trecere a frontierei”, se arată în comunicat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments