Pasagerii care tranziteaza prin Aeroportului Iasi sunt complet nemultumiti de transportul public si taxiurile din zona. Pe langa tarifele foarte mari, autobuzele fac fata cu greu numarului mare de persoane .
„Am încercat sa gasim împreuna cu mai multe institutii de ordine publica o solutie cât mai potrivita pâna la jumatatea lunii august, termen solicitat de constructor pentru finalizarea retelelor subterane si apoi a parcarii care va fi reamenajata si extinsa”, a mentionat Marius Danga. El a admis ca apar sincope în ceea ce priveste plecarile de la aeroport.
„Dincolo de autobuzele CTP, taxiurile si masinile ride-sharing înca nu raspund la nivelul la care ar trebui. Am discutat cu cei de la primarie si urmeaza ca ei sa monitorizeze mai atent refuzurile taximetristilor de a prelua cursele scurte, mergând pâna la ridicarea licentei”, a mai spus vicele CJ.
Cât priveste rutele alternative spre Aeroport, Marius Danga a precizat ca proiectul dinspre Tatarasi, gestionat de primarie, se afla în stadiul unor schimburi de terenuri cu Ministerul Apararii si cu Inspectoratul General de Aviatie, schimb necesar finalizarii proiectarii. Cât priveste accesul dinspre Aroneanu, proiect gestionat de CJ, el se afla în faza determinarii traseului noului drum judetean.