TUIASI – Festivalul internațional de inventică EUROINVENT aduce la Iași peste 1.000 de invenții, proiecte, lucrări și volume

0
139

Ediția a 9-a a Conferinței International Conference on Innovative Research (ICIR) EUROINVENT și ediția a 15-a EUROINVENT – Festivalul Creativității se desfășoară între 11 – 13 mai 2023, la Palatul Culturii din Iași. Conferința și expoziția promovează creativitatea și inovarea în context internațional, în toate domeniile de activitate umană. Deschiderea festivalului EUROINVENT a avut loc joi, 11 mai 2023, în Sala Mare a Palatului Culturii.

„Îmi aduc aminte acum 15 ani, când am început acest proiect, aveam doar 100 de invenții și proiecte din opt țări. Acum, avem onoarea de a avea printre noi minți sclipitoare din toate domeniile creației, de toate vârstele, avem de la copii de grădiniță până la inventatori de 90 de ani,” a declarat conf. univ. dr. ing. Andrei Victor Sandu, președintele Forumului Inventatorilor Români, cadru didactic al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).

Ediția a 15-a EUROINVENT aduce la Iași 715 expoziții de invenții și proiecte, 122 de lucrări sunt înscrise la Conferința în domeniul Științei și Ingineriei Materialelor, iar peste 250 de volume la Salonul de Carte. 50 de artiști locali vor participa la Salonul de arte frumoase, participanții de la întreaga manifestare fiind veniți din 35 de țări.

„Vreau să vă mulțumesc că v-ați alăturat încă o dată acestor două importante manifestări internaționale dedicate creativității în toate domeniile de activitate umană. Scopul principal al EUROINVENT este acela de a crea cadrul potrivit pentru a schimba idei, pentru a stabili parteneriate, pentru a demara proiecte cu scopul de a crea o viață mai bună și mai sustenabilă pentru toată lumea. Universitatea noastră este un partener consistent al evenimentului. În consecință, așa cum menționez cu orice ocazie, nu este întâmplător faptul că organizatorii principali, Andrei Sandu și Petrică Vizureanu, sunt doi dintre colegii noștri cu o mare vizibilitate științifică”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Sub egida EUROINVENT 2023 au loc:

  1. International Conference on Innovative Research (ICIR) (prezentarea și publicarea de articole științifice în domeniul Științei și Ingineriei Materialelor (WoS, Scopus and BDI Journals)
  2. Expoziția de invenții și cercetări (vor fi prezentate invenții și proiecte inovative ce pot primi medalii și premii)
  3. Salonul de Carte Tehnico-Științifică și Artistică (se evaluează cărțile din ultimii 5 ani)
  4. European Visual Art Exhibition

Peste 35 de țări sunt înregistrate la evenimentele EUROINVENT: Angola, Argentina, Australia, Bulgaria, Belgia, Cambodgia, Canada, China, Croația, India, Indonesia, Iran, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Liban, Macao, Maroc, Macedonia, Malaysia, Republica Moldova, Noua Zeelandă, Filipine, Polonia, Portugalia, Arabia Saudită, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia și Ucraina.

Evenimentele sunt organizate sub egida IFIA International Federation of Inventors’ Associations și WIIPA World Invention Intellectual Property Associations.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments