66.838 de copii nu vor susține, mâine, primul examen de la Evaluarea Națională. Această cifră reprezintă diferența dintre numărul copiilor născuți în 2009 și cei care s-au înscris la examenul final de clasa a VIII-a.Evaluarea Națională 2023 va începe, luni, cu proba la Limba și literatura română, iar rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 4 iulie. Conform informațiilor anunțate duminică de Ministerul Educației, peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși.
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în anul 2009, s-au născut 228.338 de copii. Am luat acest an de referință, deoarece copiii născuți în 2009, au astăzi vârsta de 14 ani și, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să dea admitere de intrare în clasa a IX-a. Adică, ar fi trebuit să dea, luni, examen la proba de limba română de la Evaluarea Națională.
Diferența dintre cei 228.338 de copii născuți în 2009 și și cei 161.500 de elevi care au ajuns să dea examen pentru intrarea la liceu este de 66.838 elevi. Această cifră reprezintă 30% din copiii născuți în 2009 și despre care autoritățile nu știu nimic.
Unde sunt cei 66.838 de copii dispăruți în numai 15 ani
- După 2007, aproape 4 milioane de români au plecat din țară. Nu se știe câți dintre aceștia erau copii. În orice caz, foarte puțini învață limba română în noile școli din diaspora. O investigație a Newsweek România arăta că, numărul elevilor care învață româna în diaspora este de sub 1%.
- Abandonul școlar ar putea fi o explicație, dar cifrele Ministerului Educației sunt foarte mici, sub 3% la învățământul primar și general. Datele indică faptul că, abandonul școlar crește puternic după intrarea la liceu (unde ar fi vorba de 18%).
- Copiii sunt ținuți artificial în evidențe doar pentru a nu se desființa clasele. Ei sunt niște fantome, nu mai există în mod real, dar ca să nu se desființeze clasele apar în scripte, spunea fostul ministru al Educației, Mircea Miclea.
Calendarul examenelor
Prima probă, Limba și literatura română, va avea loc luni, 19 iunie, și va fi urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.