O tânără în vârstă de 17 ani din comuna vasluiană Banca a fost diagnosticată greșit de medicii din Bârlad, iar după trei săptămâni a fost operată de apendicită. Medicii din Iași au constatat că fata avea, de fapt, o tumoare la colon, iar acum încearcă să îi salveze viața.
Andrada Ștefania Ișvan, elevă la Liceul „Petru Rareș” din Bârlad, trece în prezent prin momente cumplite, anunță adevarul.ro.
Tânăra de 17 ani a fost diagnosticată greșit și apoi operată de apendicită la spitalul din Bârlad, iar când starea ei de sănătate s-a agravat, a fost transportată la Iași, unde medicii au descoperit că, de fapt, adolescenta avea o tumoare la colon și nu necesita intervenția chirurgicală amintită.

După prima săptămână de la operație, fata s-a simțit și mai rău, am încercat să ținem legătura cu medicul de familie. Imediat după, am ajuns din nou la Urgențe, unde ni s-a spus că a făcut un periton după operație. Burta ei era infectată toată, dar toată lumea spunea că este bine și că nu avem niciun motiv de îngrijorare.
Ni s-a dat un bilet de trimitere pentru Spitalul «Sf. Maria» din Iași, însă doar pentru a face niște investigații. La Iași, după jumătate de oră au internat-o, diagnosticată cu tumoare la colon”, a declarat Dorina Cătălina Ișfan, mama copilei, potrivit Vremea Nouă.
Andrada Ștefania Ișfan este internată în prezent la Secția de Chirurgie ATI de la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, și a fost supusă unei operații pentru înlăturarea tumorii de la colon.
Mama adolescentei îi roagă acum disperată pe românii cu suflet să doneze sânge pentru a-i salva viața copilului său. „Dacă sunteți binevoitori sau cunoașteți persoane ce au aceste grupe de sânge, AB- , A-, B- sau O, vă rog să donați pentru copilul meu”, este apelul lui Dorina Cătălina Ișfan, citează stiripesurse.ro.