De mică și-a dorit să devină medic, să salveze oameni. Făcea totul cu pasiune, cu dragoste de semeni, dar și cu luciditate. A fi empatic, a ajunge la sufletul pacientului, însemna mai mult decât a aplica scheme de tratament sau a completa fișe medicale.
Își dorea o carieră acasă, în România. Visa la o specializare în străinătate, dar care i-ar fi asigurat calea către ”medicina la cel mai înalt nivel” aici, în țară.
S-a atins la doar 26 de ani. Frumoasa doctoriță din Botoșani era medic rezident în anul I la Oncologie, într-un spital din Iași. Și-a pierdut viața marți, 20 iunie 2023.
”În viață este mai important ceea ce poți oferi decât ceea ce deții”
Cu câteva zile înainte de a ajunge pe patul de spital, Diana-Alexandra S. a fost invitată la o televiziune din Iași. Frumoasa doctoriță originară din Botoșani a povestit ce înseamnă a fi medic la Oncologie. A vorbit despre poveștile tulburătoare ale pacienților aflați, unii dintre ei, în buza morții.
”Meseria pe care o practic este dificilă, dar fac asta cu foarte multă pasiune și asta face ca lucrurile să fie mult mai ușoare și mult mai plăcute pentru mine. Partea cea mai dificilă este atunci când trebuie să le comunici pacienților despre patologia pe care o au. Încerc să fiu empatică, dar în același timp, pentru calitatea actului medical și pentru sănătatea mea psiho-emoțională, este important să nu mă implic atât de tare”, povestea Diana-Alexandra.
Întrebată ce se află în spatele alegerii profesiei, medicul a mărturisit că este vorba despre un vis din copilărie. O împletire între curiozitate și pasiune, însă și dorința permanentă de a oferi oamenilor speranța unei vieți fără suferință.
”Povestea din spate este o combinație între curiozitatea și pasiunea pe care le-am avut încă de mică pentru corpul uman și funcționarea acestuia. O serie de evenimente m-au făcut să înțeleg că în viață este mai important ceea ce poți oferi decât ceea ce deții. Ce poate fi mai frumos decât să poți să oferi unei persoane posibilitatea de a se vindeca sau de a trăi o viață fără suferință?”, mărturisea doctorița care peste doar câteva zile avea să își încheie socotelile cu viața.
”Mă trezesc dimineața entuziasmată”
Nu a vrut niciodată să plece în clinici din străinătate, unde ar fi putut obține mai mulți bani sau o recunoaștere profesională mai rapidă. Ar fi părăsit România doar temporar, pentru o specializare care să îi completeze cunoștințele și abilitățile medicale.
”Am rămas în România pentru că am vrut să întorc ceva comunității care m-a format. Îmi doresc să efectuez un stagiu în străinătate, de 1-2 ani, tocmai pentru a acumula mai multe resurse și a mă întoarce aici pentru a face medicină la cel mai înalt nivel. Eu mă văd în România…”, spunea Diana-Alexandra.
Învățase multe lecții de la propriii pacienți. Preluase de la ei bucuria de a trăi în prezent, după cum chiar ea mărturisea…
”Am realizat destul de recent că pacienții mei mă inspiră în fiecare zi să trăiesc viața și să mă bucur de ea exact așa cum este și să mă bucur de ea acum, în prezent. Nu mai târziu, nu când voi avea mai mulți bani, nu când voi fi medic primar… Mă trezesc dimineața entuziasmată, sunt alături de pacienți, asta înseamnă pentru mine a face medicină cu sufletul”, mai spunea tânăra doctoriță în cadrul emisiunii de la Apollonia TV.
Din nefericire, la câteva zile de la aceste cuvinte, Diana-Alexandra Saucă era găsită inconștientă în apartamentul în care locuia, în Iași. Medicii au luptat în zadar pentru a o readuce la viață. În cursul zilei de marți, 20 iunie, Diana-Alexandra s-a stins în brațele neputincioase ale colegilor săi.
Se spune că ar fi băut o cantitate mare de antigel…
Dumnezeu să o odihnească în pace!