Proiectul privind construirea drumului Uricani – Cicoarei a fost deblocat odată cu obținerea de către proiectant a acordului de mediu: investiția va ajunge în Consiliul Tehnico-Economic de la CNAIR și, ulterior, vor fi aprobați indicatorii și de către guvern.
Drumul este inclus spre finanțare în PNRR (listă de rezervă) și în Programul Transporturi 2021-2027 (proiecte prioritare la capitolul conectivității rutiere secundare). O estimare privind costurile de construire ajunge la circa 40 milioane euro. Studiul de fezabilitate a fost finalizat unde în a doua parte a anului 2021, conform apix. Traseul drumului Uricani – Cicoarei se desprinde din varianta de trafic greu (la intrarea în Uricani) şi, până la intersecţia cu str. Cicoarei, va fi construit un drum nou, cu câte două benzi pe sens. În total este vorba despre4,7 km, drum amenajat paralel cu râul Bahlui, la baza Dealului Catolicilor.Traseul va intersecta drumul amenajat de Primăria Miroslava (DC 25) pentru accesul la parcul industrial II, precum şi o serie de căi rutiere de interes local. În zona Cicoarei, va fi făcută legătura spre Dacia, iar, acest sector, care cuprinde şi podul peste Bahlui, are o lungime 600 metri şi câte o bandă de circulaţie pe sens. Podul va intersecta str. Strămoșilor, iar proiectul prevede și reabilitarea acestei străzi pe o porțiune de circa 300 metri.