Directoarea economică a unei celebre companii farmaceutice din București, acuzată de delapidare, a fost arestată pentru 30 de zile. Femeia a adus firmei unde lucra un prejudiciu de peste 3,6 milioane €.
Directoarea economică a uneia dintre cele mai cunoscute companii farmaceutice din București a fost arestată preventiv. Femeia este cercetată pentru delapidare.
Anchetatorii au descoperit că aceasta a prejudiciat firma la care lucra cu peste 3,6 milioane de euro.
A fost arestată directoarea acuzată de delapidare. Ce produse de lux și-a cumpărat din banii firmei
Compania păgubită este una dintre cele mai cunoscute firme de profil din București. Directoarea economică, Gabriela Dragomirescu, în vârstă de 51 de ani, a scos din conturile societății peste 18 milioane de lei. O mare parte din bani au fost folosiți pentru a-și achiziționa ceasuri, parfurmuri și bijuterii de lux.
”În calitate de director financiar al unei companii farmaceutice, și-ar fi însușit din activul societății 18.000.000 de lei, atât prin transferuri de numerar, în conturile personale, cât și prin achiziționarea unor cantități însemnate de produse de lux: ceasuri în valoare totală de 7.800.000 de lei, parfumuri estimate la 1.000.000 de lei și articole vestimentare, în valoare de 3.000.000 de lei”, conform poliției.
”În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate 20 de ceasuri de lux, aproximativ 1 kg de bijuterii, mai multe băuturi, articole vestimentare și genți exclusiviste, precum și produse electronice de lux, ce urmează a fi expertizate, în vederea stabilirii valorii acestora și instituirii de măsuri asigurătorii.
De asemenea, la data de 20 iulie 2023, acționându-se în cadrul aceluiași dosar, au fost puse în aplicare alte 9 mandate de perchezitie domiciliară și 20 de mandate de aducere, în Municipiul București, vizate fiind societăți comerciale din categoria celor care oferă produse de lux, societăți în conturile cărora bănuita ar fi dispus virarea unor importante sume de bani.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente justificative pentru tranzacțiile efectuate, urmând a fi analizate pentru a se stabili beneficiarul real al respectivelor produse și servicii”, a transmis Poliția Capitalei.
De bani, femeia îți cumpărase produse de la firme celebre. Un singur ceas costa zeci de mii de lei, iar cosmeticele câteva mii de lei. Printre mărcile preferate descoperite la domiciliul femeii sunt Ulysse Nadin, Chopard Jaeger-Le Coultre. De asemenea, își cumpărase și electronice de la Bang&Olufsen.