Fac apel la instituțiile statului român, la Ministerul Public, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să identifice cale extraordinară de atac și să răstoarne o decizie care aduce o gravă atingere idealului nostru de a crede în dreptate și libertate.
Decizia uluitoare a magistraților Curții Supreme în cazul achitării ofițerilor de Securitate care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu este de neînțeles și anihilează orice speranță că România mai putea face dreptate în cazul uciderii acestuia.
Constatăm astăzi, la 33 de ani de la căderea comunismului, niciun ofițer de securitate nu a fost condamnat pentru crimele comise, deși vieți omenești au fost pierdute din cauza unor torționari dezumanizați care au persecutat, spionat, șantajat și maltratat orice persoană care aspira la o societate liberă de sub jugul dictatorial.
Hotărârea de achitare a ofițerilor de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş este derutantă și totodată înspăimântătoare și reprezintă, fără doar și poate, un eșec instituțional perpetuu, la limita coluziunii cu resemnarea faptică.
În 2021 l-am întâlnit pe Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu. Îmi amintesc și acum deznădejdea lui după ce, în 2020, Pârvulescu și Hodiș fusese achitați printr-o uluitoare decizie a Curții de Apel București dar avea speranța că încă se mai putea face dreptate la ÎCCJ.
Este important să vorbim apăsat despre decizia de astăzi a unor magistrați pentru că uciderea lui Gheorghe Ursu nu este doar un alt dosar din arhivele comunismului care își așteaptă rândul la bară judecății ci reprezintă, dacă vreți, imaginea de ansamblu a justiției românești, a tuturor proceselor Securității începute acum 33 de ani și trimise pe un drum anevoios al amânărilor, blocajelor, și deciziilor de ultimă instanță care au tergiversat adevărul istoric.
Orice tentativă de acceptare a acestei decizii înseamnă relativizarea memoriei victimelor Comunismului și spălarea ororilor unui regim dictatorial pentru a cărui înlăturare s-au vărsat râuri de sânge.
Timp trei decenii de la punerea pe rol a proceselor Securității, dosarele au pierdut martori cheie, aceștia murind între timp, probele fie s-au deteriorat fie au fost pierdute cu totul iar torționarii se apără zâmbind în fața judecății spunând senin că au îndeplinit ordinele primite.
Ceea ce frapează însă, în cazul achitării celor doi ofițeri de securitate, este acceptarea ca martori favorabili torționarilor din rândul Securității, contrar Codului de procedură penală și a prevederilor care interzic legăturile de interese cu una din părțile dosarului.
Aducerea ca martori în persoana lui Aurel Rogojan și Vasile Mălureanu, implicați în operațiunea de reprimare și lichidare a revoluționarilor din Timișoara și București denaturează orice așteptare a unui proces echitabil. Prin natura lor și obiectul de activitate, ofițerii de securitate sunt agenți ai intoxicării, dezinformării și minciunii iar acceptul lor ca martori echivalează cu principiilor pe care se bazează adevărul juridic.
O spun cu fermitate că societatea românească nu poate accepta rescrierea istoriei comunismului prin spălarea securiștilor pentru că știu cât de mult am muncit, alături de alți specialiști, să aducem în școala noastră disciplina Istoriei Comunismului în România, să cultivăm în rândul tinerilor conştiinţa civică necesară pentru a respinge prejudecăţile istorice, propaganda distorsionărilor false, germenii discriminării şi nostalgiile regimurilor totalitare.
Putem să le vorbim tinerelor generații despre drepturile și libertățile de astăzi ale torționarilor și foștilor ofițeri de securitate în timp ce răsfoim manuale de istorie ale comunismului? Putem să le povestim despre atrocitățile regimurilor totalitare criminale fără să le spunem că dreptatea nu a fost făptuită nici după trei decenii de la căderea lor?
În fața acestor argumente, fac apel la instituțiile statului român, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să identifice orice cale extraordinară de atac și să răstoarne o decizie care aduce o gravă atingere idealului nostru de a crede în dreptate și libertate.
Este în interesul statului de drept, al imaginii României și a încrederii în justiție să îndrepte o eroare care nu trebuie să reprezinte sistemul judiciar în ansamblul său.
