Apa care ajunge in reteaua de canalizare a ajuns sa aiba costuri foarte mari. Indiferent ca vorbim despre debitele acumulate in urma ploilor sau a zapezilor, iesenii s-au trezit cu facturi incarcate de acest serviciu. Explicatia ApaVital este ca, unele zone nici macar nu au o retea de colectare a acestei ape care daca nu este preluata, ar duce la infundarea canalizarilor. Consiliul Judetean Iasi vrea ca societatea care administreaza reteaua de canalizare sa gaseasca solutii de micsorare a tarifelor.
Costurile pentru administrarea apei de ploaie au ajuns sa puna presiune pe facturile unor consumatori din Iasi. Unii dintre ei s-au trezit cu facturile incarcate pentru ca ApaVital trebuie sa administreze si aceasta retea de canalizare.
Cristian Stanciu, Lider Grup PSD în CJ Iași: „S-a vazut ca in acest an, agentii economici care nu au utilizat anumite imobile sau terenuri care erau cuplate la canalizare au constatat ca trebuie sa plateasca facturi imense. De ordinul a zeci de milioane chiar sute de milioane pentru simplul fapt ca a plouat afara sau ca vremea a fost deficitara. Acest lucru cred ca trebuie analizat cu atentie in Consiliul Judetean. Am propus o consultare a Asociatiei de Apa si Canal din cadrul Consiliului Judetean in asa fel incat cu decidentii de acolo să găsim soluții”.
Consiliul Judetean Iasi transmite ca tarifele pentru apa menajera au fost stabilite in urma cu cativa ani.
Marius Dangă, Vicepreședinte CJ Iași: „Lucrurie sunt foarte clare. Apa Vital nu face profit din procesarea acestei ape. E vorba doar de locul in care canalizarea pregatita pentru apa menajera preia si aceasta apa. Apa Vital are costuri cu procesarea, cu deversarea. Plateste tarife in acest sens la ABA si aceste costuri nu pot sa afecteze activitatea curenta a ApaVital atata timp cat avem o intelegere pe un plan tarifar cu cei de la Jaspers atunci cand au fost de acord sa ne finanteze acest proiect care ajunge la milioane de euro”.
Pentru intreaga retea de canalizare, consumatorii din Iasi platesc 7,38 de lei pe metrul cub, iar doar pentru canalizare 3,87 lei/ mc. Un metru cub de apa a ajuns să coste 8,15 lei metrul cub.
Mihail Doruș, Director ApaVital: „Ce ar trebui sa se intample cu acea apa daca nu o preia canalizarea orasului se inunda, ramane acolo. Cele mai mari probleme sunt in Aroneanu, in zonele care nu au aceste sisteme, la ploi mari. In Valea Lupului unde este doar canalizare menajera si toata lumea a introdus gunoaiele, nu este nicio problema cand este asa afara, seceta si nu ploua dar apare o mare problema de poluare cu plutitori atunci cand plous si canalizarea si debitul nu poate duce si apa menajera si pluviala”.
Astfel, autoritatile spun ca nu au nicio solutie pentru administrarea apelor pluviale decat prin aceste costuri.