Maria Tănase, una dintre cele mai temute infractoare din București, este printre cei mai căutați oameni din România. Poliția a dat-o în urmărire internațională, astfel că se află pe lista Most Wanted a IGPR și pe lista celor mai căutați infractori de Interpol.
Maria Tănase este una dintre cele mai căutate infractoare din lume. Iubita unui interlop celebru din București a fost prinsă la un moment dat de poliția spaniolă însă ar fi fost eliberată din greșeală.
Când și-au dat seama autoritățile de eroare, deja fugise. De atunci este de negăsit.
Maria Tănase, căutată cu Interpolul de aproape 20 de ani
Maria Tănase este unul dintre cei 33 de infractori de cetățenie română căutați de Interpol. În 2005 ea a fost condamnată de Tribunalul București la 17 ani de închisoare pentru lipsire de libertate, scrie pe site-ul Poliției Române, sub datele ei.
Femeia a fost condamnată pentru că în noiembrie 2000 făcea parte dintr-o grupare condusă de Nelu Ion, zis „Chinezu” care răpea și tortura bărbați în vârstă pentru a-i determina să-și vândă locuința.
Membrii grupării au răpit, sechestrat și torturat cel puțin doi bărbați pentru a-i convinge să-și vândă locuințele. „Chinezu” avea un sistem bine pus la punct de operare.
Acosta bătrâni pe stradă, le cumpăra mâncare, îi ducea în locuința sa de pe strada Crapului din Capitală și apoi îi bătea până își cedau locuințele. Aurel Radu, în vârstă de 58 de ani, a fost ținut captiv și torturat timp de o lună pentru a-și ceda garsoniera din Bulevardul 1 Decembrie 1918 din București.
A fost eliberat, dar a murit la câteva zile din cauza bătăilor primite. Medicii legiști au stabilit atunci, conform sursei citate, că decesul a survenit în urma politraumatismelor suferite, pe fondul unui cancer la ficat. Constantin Toader avea 77 de ani când a căzut și el în plasa lui „Chinezu”.
Bătrânul a fost răpit la sfârșitul lui decembrie 2000 pentru că a refuzat să-și dea garsoniera din Bulevardul Chișinău. Timp de zece zile a îndurat supliciul.
A reușit să scape și s-a dus glonț la Poliție unde a declarat că în locuința din strada Crapului mai era un bărbat sechestrat.
Cazul a fost preluat atunci de polițiștii de la Crimă Organizată. Aceștia au stabilit că la răpirea lui Toader și Radu a participat alături de „Chinezu” și concubina sa, Maria Tănase, pe atunci în vârstă de 22 de ani, potrivit newsromania.net.
Eliberată din greșeală de un magistrat spaniol
În 2001, Chinezu s-a predat. Ea, însă, a fugit peste hotare. A fost găsită în Spania, în 2018, însă, tocmai când autoritățile se pregăteu să o extrădeze, s-a produs o eroare în baza de date.
Magistratul spaniol a eliberat-o dintr-o greșeală pentru că nu a fost găsit niciun ordin de detenție pe numele româncei.
Legea de acolo nu le permite arestarea de două ori a unei persoane pentru aceeași infracțiune. Astfel că Poliția Română nu are decât să mai aștepte până când se va lua o decizie.