A ajuns directorul școlii în care mama sa muncește ca femeie de serviciu. Se întâmplă în localitatea suceveană Bilca, iar Costică Negru este mândru de cea care i-a dat viață și care a făcut eforturi imense pentru ca el să învețe carte.
„Da, mama mea este femeie de serviciu. Cu banii câștigați aici m-a ținut în școli, la liceu și la Universitatea de la Suceava. Am făcut Facultatea de Istorie și Geografie. Am 22 de ani de vechime în învățământ. Nu doar mama lucrează în școală. Și soția este alături de mine„, spune Costică Negru, directorul Școlii „George Tofan” din Bilca, Suceava, relatează stiridiaspora.roLa rândul său, Elena Negru vorbește cu emoție despre faptul că ea a fost premianta clasei și a vrut să se facă învățătoare, dar a renunțat să mai studieze după ce s-a căsătorit. Așa că a rămas doar cu liceul absolvit. Cu toate acestea, și-a educat copiii și a muncit din greu pentru ca ei să studieze. Costică a fost elev chiar la școala pe care o conduce acum din fucnția de director.