Ieșenii pot experimenta un nou concept de cafenea ce îmbină design-ul minimalist, armonia culorilor, texturilor, luminilor, cu preparate pe măsură, care transpun publicul într-o atmosferă rafinată. În Palas Campus s-a inaugurat True Fine Coffee, un brand nou cu amprentă modernă și o simetrie între concept, ambient și gust.
În Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România, continuă să diversifice paleta de servicii din zona de retail. De curând, True Fine Coffee, un nume nou pe piața de profil, a deschis, la parterul clădirii din Sf. Andrei, o locație unică, unde vizitatorii au parte de o experiență completă.
Pentru a completa savoarea cafelei, True Fine Coffee propune băuturi inedite, dar și mâncăruri și deserturi pentru toate gusturile, inspirate din artele culinare mediteraneene. Pauza de cafea sau întâlnirea de afaceri devin mult mai plăcute atunci când sunt acompaniate de produse la calitate superioară, cum ar fi ceaiurile aromate, cafeaua cu note și origini diverse, ciocolată cu design modern și multe alte bunătăți deosebite.
Amenajarea noii cafenele are la bază stilul minimalist, care îmbrățișează conceptul inovativ și design-ul funcțional, creând un ambient ideal pentru socializare, dar și pentru a servi cafeaua. „Suntem unici pe piața din România, atât din punct de vedere al design-ului, cât și al unor produse de consum, venim cu o amprentă modernă, cu o simetrie între concept, ambient și gust. Mobilierul este inspirat din opera maestrului Constantin Brâncuși, care a pus bazele simplității în arta română, exprimând însăși esența lucrurilor și dinamica formelor. Paleta de culori în care predomină alb-bej cu accente de verde, aduce o notă calmă, o atmosferă senină și mai puțin haotică, aglomerată”, povestesc Sergiu Bighiu și Adrian Piticariu, reprezentanți True Fine Coffee.
Macha Latte, Dark Latte, Spanish Latte, Tokyo Latte, Americano, Macchiato, Cappucino, Flat White, Cold Brew sunt câteva dintre specialitățile pe bază de cafea pe care curioșii le pot încerca la True Fine Coffee. Cafeneaua este deschisă zilnic, în intervalul orar 08.00 – 22.00.