Veste mare pentru Ovidiu Hațegan, arbitrul care a suferit un infarct anul trecut

0
64

Ovidiu Haţegan revine la un meci din Superligă. El va arbitra partida Universitatea Craiova – Oţelul Galaţi, de luni, din etapa a doua a Superligii.

Haţegan va fi ajutat de Mircea Grigoriu şi Ciprian Danşa, iar rezervă va fi Mircea Ardelean.

În camera VAR vor fi Radu Petrescu şi Vlad Bîrleanu.

Celălalt meci al zilei de luni, FC Botoşani-Petrolul, de la ora 18.30. va fi arbitrat de Florin Andrei.

La finalul lunii martie a anului trecut, Ovidiu Haţegan a suferit un infarct miocardic acut la finalul unui antrenament. Intervenţia chirurgicală a fost una cu succes, centralului fiindu-i montat un stent. La momentul acela, Haţegan se afla inclusiv pe lista arbitrilor care urmau să facă deplasarea în Qatar pentru Campionatul Mondial spre finalul anului. A avut nevoie de o perioadă de recuperare, dar şi-a reluat activitatea în camera VAR la doar 3 luni după operaţia prin care a trecut, la Supercupa României, primul meci cu sistem VAR în fotbalul românesc. Ulterior s-a aflat în camera VAR şi la meciuri importante pe plan european.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentRomânia pierde echivalentul unui an din PNRR. Banii puteau fi folosiți pentru construcția a câtorva autostrăzi
Articolul următorModa vacanțelor surpriză la români: „Pisi, ia cardul meu și du-te în lumea largă!”
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments