Petre Stăncioi a fost prins de polițiști pe un câmp. La capturarea acestuia, s-a făcut uz de armă, dar nicio persoană nu a fost rănită. Acesta avea un pistol asupra lui, în momentul în care a fost capturat.
Bărbatul urmează a fi încarcerat, având în vedere mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
Petre Stăncioi, recidivistul care l-a împușcat pe actualul partener al fostei soții
Răfuială cu focuri de armă între doi bărbați, pentru aceeași femeie, în județul Gorj. Fostul soț, gelos pe noul partener de viață al femeii, a dat buzna în gospodăria acestuia și l-a împușcat cu un pistol. După atacul sângeros, agresorul a fugit de la fața locului.
Victima, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, prezentând 4 plăgi prin împușcare, dintre care una în zona abdominală și 3 în zona membrelor inferioare.
Incidentul a avut loc pe 15 iulie. Polițiștii l-au căutat pe agresor în tot județul și în împrejurimi, inclusiv în cavourile din cimitir.
https://www.facebook.com/100017034966976/videos/663754668943215/?ref=embed_video&t=0