Dr. Tiberiu Gireadă, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Arcadia
O pacientă în vârstă de 21 de ani, cu un singur ovar, s-a adresat Spitalului Arcadia pentru a doua opinie în legătură cu tratamentul chirurgical al unui chist ovarian de dimensiuni mari (>10 cm). Indicațiile primite anterior erau de chirurgie clasică, cu extirparea, la nevoie, a ovarului.
Pacienta suferise anterior, în altă instituție medicală, o intervenție chirurgicală pentru un chist de ovar cu aspect atipic, în cadrul căreia a fost îndepărtată anexa în totalitate (trompa, ovarul și chistul). Anatomia patologică a demonstrat că a fost chist dermoid. Pacienta fusese internată cu sindrom dureros abdominal, examenul ecografic indicând o masă chistică pe unul dintre ovare.
Așadar, la momentul prezentării la Spitalul Arcadia, pacienta avea un chist de dimensiuni mari, pe un ovar unic. Din punct de vedere ecografic, formațiunea chistică a fost încadrată în primă instanță în categoria chisturilor suspecte. După reevaluarea ecografică, a apărut suspiciunea de chist dermoid (teratom matur). Aceasta a fost întărită de rezultatul examenului RMN cu substanță de contrast. Diagnosticul a condus la intenția de a se realiza o intervenție conservatoare, care presupune îndepărtarea chistului și salvarea ovarului.
Deși formațiunea chistică avea dimensiuni mari, tratamentul chirurgical a fost realizat prin abord laparoscopic. Intervenția a decurs bine, ovarul fiind salvat în proporție de 99%. Pentru a se pătrunde în zona în care se află chistul, se realizează o incizie de mici dimensiuni pe ovar, care generează o mică pierdere din rezerva ovariană, fiind singurul stres care este adus ovarului. Se pătrunde într-un plan de clivaj, adică se separă țesutul sănătos care este conținut la suprafață de masa solidă din interior, care este chistul. Această tehnică este denumită chistectomie. În cazul pacientei de 21 de ani s-a scos o formațiune foarte mare care conținea tesut osos, cartilaj, fire de păr și grăsime.
„Multe dintre paciente vin la Spitalul Arcadia din alte centre cu indicații de tratament al chistului dermoid prin abord clasic, nu prin abord laparoscopic. Există opinia falsă că acel chist care conține păr și grăsime se va sparge și va curge cavitatea abdominală. După ce se realizează chistectomia, chistul se introduce într-un recipient special (endo bag), extragerea chistului fiind realizată din interiorul acestui dispozitiv special conceput pentru acest timp operator. Totul se desfășoară în mediul controlat al pungii”, explică Dr. Tiberiu Gireadă, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.
Pacienta s-a externat după 24 de ore de la intervenție cu unicul ovar în stare foarte bună. Controalele ulterioare au evidențiat că pacienta s-a recuperat bine, la un an de la intervenție existând planuri de sarcină.
Pentru programări, pacientele au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.