Inspectorii ANAF au primit de la conducerea PSD-PNL plan de sume pe care trebuie să le strângă cu orice preț din sancțiunile date firmelor private controlate, dezvăluie Profit.ro, publicația prezentând și documentul emis către lucrătorii Fiscului. Cine nu-și îndeplinește planul încasează calificativ mic și nu mai poate avansa în funcție.
Acesta este încă unul din atacurile nevăzute pe care puterea PSD-PNL le lansează în războiul contra economiei private. Sancțiunile vizează, bineînțeles, firmele corecte, care n-au legătură cu partidele ori cu clientela acestora. Scopul primordial este aducerea pe orice căi de bani suplimentari la bugetul de stat.
Companiile private primesc astfel încă o factură de achitat după ce, astă-iarnă, ministrul PSD de la Finanțe, Adrian Câciu, a greșit alcătuirea bugetului pe 2023, iar apoi cele două partide aflate la guvernare au continuat jefuirea banului public direcționat către buzunarele oligarhilor, ale clientelei de partid și ale unor interpuși ai liderilor.
Numai actualul premier Marcel Ciolacu coordonează o rețea de peste 100 de persoane care au contracte cu statul în valoare de peste 6 miliarde de euro. Cum PSD-PNL refuză să facă și reforma pensiilor speciale (aproape 2,5 miliarde de euro pe an), banii trebuie scoși de undeva. Iar soluția este exploatarea celor care muncesc și produc plusvaloare.
Conform Profit.ro, un inspector are normă de 866.667 lei sume pe care trebuie să le scoată, din amenzi sau prin alte mijloace, prin inspecțiile fiscale la firme. Alți 100.000 de lei suplimentari trebuie să fie scoși de la firme prin sancționarea de nereguli găsite la verificarea documentelor.
Aceste norme impuse inspectorilor de la Fisc sunt ilegale, pentru că îi împing pe aceștia la abuzuri împotriva firmelor verificate.
De curând, Marcel Boloș – noul ministru de Finanțe – a confirmat la postul B1 TV că deficitul bugetar a ajuns după 7 luni la 40 de miliarde de lei, adică 2,44% din PIB.
Principalul vinovat pentru această nenorocire, Adrian Câciu, a fost păstrat de Marcel Ciolacu în Guvern, fiind mutat la alt minister-cheie, care gestionează bani foarte mulți – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Deloc surprinzător, lucrurile merg foarte prost și la noul minister preluat de Câciu, România fiind în pericol iminent de a pierde miliarde de euro din fondurile UE.