Nea’ prem menestru Ciocolacu se face de râs constant de când s-a înscăunat ‘mnealui la Palat la Victoriei. Printre alte aberațiuni fantezist – populiste, zice premerul că o să dea el afară de la serviciu de la buget, unde e el Împărat, pe tăt bugetarul slujbaș pe moșia dumisale, care în loc să muncească, se joacă pe calculator. La fel ca toți colegii dumnealui de politichie, onorabilul premere Ciocolacu nu are habar de o lege fooooarte solidă care se cheamă Codul Muncii. Măi nea’ prim menestre, ca să dai matale afară de la serviciu pe bugetarele care se joacă la calculator, trebuie să îl chemi în fața unei comisiuni de disciplină. Acolo, trebuie să vii matale, nea’ Ciolacule, cu dovezi solide că cetățeanul se joacă pe calculator. Și dacă ai dovezi solide, ceea ce nu crede nici măcar colegul Mă Ciucă cum că o să ai vreodată, îi dai o sancțiune după un avertisment. Și dacă cetățeanul bugetar se încăpațânează să joace jocurile alea în continuare, și dovedești solid asta, poate că acea comisie a matale o să zică „Da, afară bugetar care te gioci pe calculator!” Dar abia acum începe joaca. Meleoane de procese vor ajunge la instanțe și cei mai mulți vor câștiga procesele de o să ajungă bugetul ca în Biafra! Deci pune mâna și mai citește legile nea’ PREMERE CIOCOLACU! Deocamdată stai jos, ai 4!
Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!