Sanctificare la giudeț? Costeluș e aplecat tot mai vârtos spre cele sfinte!

0
221

Astăzi vom reveni la revenirea în forță a baronului Costeluș către cele sfinte. Naram noi acu câteva zile despre o relocare a șăfului giudețului spre lăcașurile ortodoxiei. Nu e sărbatoare, mânăstire, bisericuță și sobor pe care Costel să le rateze, de la o vreme încoace. Martore stau pozele de pe saitul enstituțiunii unde e jupân. Îl tot vedem, de când giudecătorii l-au preluat pe baron spre giudecare la Trebonal, că o parte din expectorația cu care Costeluș privea, nu de mult în jur, de la amvonul său din vârful cejeului, s-a cam risipit. Nu de tăt! Dar o parte, da. Acu trei anișori, după ce, zice-se, încasa darurile pe bandă rulantă, lui Costeluș nu i se putea ajunge cu prăjina la băsău. Înconjurarat de o liotă de lupi tineri înfometați, baronul de la Victoria își orânduia protejații în tăt felul de foncții publice, bine remunerate. Dar și nevestici, amante, veri, nepoți etc etc. Tăt ce sufla pe tarlaua lui, Costeluș căpătuia. Lăudabil, de altfel. Doar că pe ici, pe colo, baronașul abuza. Ceea ce l-a dus spre dene A. Noi pe atunci nu îl vedeam pe la biserici. Plin de avânt, Costeluș îl cam neglija pe Doamne-Doamne, chiar și pe la sărbătorile mai mari. Ei, acu’ de când cu inculpări, citațiuni și sechestre, baronelului înfumurat i-au mai căzut din galoane. Numai o undă, așa, de suficiență îl mai ia cu valul uneori, însă, îngerașul care îl apără de procorori are grijă să îi sufle la ureche și să-l readucă la smerenie. Asemeni generalilor romani care se întorceau victorioși la parade cu avuții, prezoneri, sclavi și toate cele măreții lumești, baronașului de la giudeț i-a venit și lui sorocul să audă tot mai des în timpane „sic transit gloria mundi!”. Cam asta e baroane și cu matale, gloria lumii este trecătoare! Noi zîcem că seniorul vremelnic giudețean se află pe calea cea bună. Tot răul spre bine, coane Costelușe și sperăm și noi să le dea Cel de Sus gândul cel bun giudecătorilor, ca în loc de mulți ani cu executare, să fie doar câțiva ani cu suspendare, eventual și o țâră de muncă în folosul comunității. Că oleaca de dat cu mătura nu strică la blazon.

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments