Sorina Pintea, fostul ministrul al Sănătății promitea în 2018 că Spitalul Regional de Urgență va fi finalizat peste 5 ani, in 2023. Ce s-a întâmplat de atunci și până în prezent – nici măcar nu a fost pusă prima lopată

0
551

Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Cristian Grasu, secretar de stat se aflau în urmă cu cinci ani, în 2018, într-o vizită la Iași, pentru a prezenta modelul arhitectural al Spitalului Regional care va fi construit aici. Nelipsiti erau  Maricel Popa si Bogdan Cojocaru, actualul perfect si presedinte interimar  PSD Iasi și alți politicieni din PSD.In poza apare si baronul PSD de Neamt, Ionel Arsene, condamnat recent la 6 ani si 8 luni de inchisoare si fugit in Italia.

„Conform, proiectelor prezentate de consultanți, spitalul regional din Iași va fi finalizat peste 5 ani, in 2023”, spunea ministrul cu mult elan.

Toate promisiunile de atunci sunt publice, pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății și este ca un fel de reminder despre cum fac cei din conducere promisiuni deșarte.

„Este un moment istoric in acest an foarte important, anul centenar. Spitalul Regional din Iași va fi construit. Exista finanțare si un proiect avansat. In Programul de Guvernare este asumata constructia a 8 spitale regionale la Timisoara, Târgu-Mureș, Constanta, Braila-Galati, Brasov, Cluj, Craiova, Iasi. Proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iasi se afla intr-o faza avansata de pregatire„, a spus ministrul Pintea.

Din anul 2017, Ministerul Sanatatii beneficiaza de asistenta tehnica de la BEI pentru elaborarea documentaţiei studiilor de fezabilitate, depunerea Aplicatiilor de finantare si lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor aferente celor trei spitale regionale.

De curand (iunie 2018) a fost aprobata in Ministerul Sanatatii o structura specifica pentru implementarea si monitorizarea proiectelor spitalelor regionale (UIMP).

Spitalul din Iași va fi un spital regional care va funcționa ca un spital de urgență de nivel înalt, oferind servicii de îngrijire a sănătății de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic și tratament, pentru întreaga regiune.

„Ne aflam in faza in care consultantul BEI prezinta proiectul Studiului de Fezabilitate pentru Iasi. Documentul cuprinde Analiza cererilor si optiunile propuse, Planurile functionale detaliate, analiza cost beneficiu, modelul operational, in conformitate cu soliciarile Ministerului Sanatatii si cu cele mai bune practici internationale pentru proiecte de acest fel”, a mai spus ministrul Sănătății.

Spitalul Regional din Iași va avea o suprafață de aproximativ 120 000 mp si un cost estimativ de 321 milioane de euro (fără TVA). Conform, proiectelor prezentate de consultanți, spitalul regional din Iași va fi finalizat peste 5 ani, in 2023.

Proiecte rămase la stadiul de machete

Pentru spitalele regionale din Iași și Cluj a durat mai mult desemnarea unor proiectanți din străinătate, decât realizarea propriu-zisă a proiectelor tehnice. Peste doi ani, mai precis.

În cele din urmă, proiectele tehnice pentru Cluj și Iași au fost gata în primăvara acestui an, iar costurile s-au dovedit a fi mai ridicate decât cele prevăzute inițial, conform europalibera.ro

Spitalul din Iași va costa 670 de milioane de euro, iar cel din Cluj, 687 de milioane euro.

Pentru ambele spitale au fost eliberate în acest an autorizațiile de construire.

„După finalizarea studiilor de fezabilitate (SF), în 2019, a venit perioada de contractare a proiectării, care a fost cu sincope”, admite președintele ANDIS, Adrian Popa.

Spitalul Regional de Urgență Iasi va prelua rolul Spitalului de Urgență Județean Iași, Sf. Spiridon si, în conformitate cu Master Planul regional, va include si servicii noi, in prezent furnizate de catre alte spitale (pneumonologie chirurgie pediatrica, O-G și neonatologie, neurologie).

Spitalul Regional va fi organizat, in premiera, pe centre de servicii sj va utiliza tehnologii medicale avansate. Structura optimizata a Spitalului Regional, in general, se bazeaza pe managementul interdisciplinar al paturilor, pe separarea pacienților programați de cei de urgență si cei neprogramați.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments