Sute de chiriași din Iași nu plătesc taxe de salubritate pentru că societatea de salubrizare a Iașului refuză să le ia banii. Salubris, prin pionii săi de conducere, este prima societate din România care lucrează în detrimentul propriilor venituri și, implicit, a clienților. Juriștii societății și funcționarii de la Serviciul Contracte, refuză cu obstinență, de ani de zile, să încheie contracte de prestare a serviciului de salubritate cu chiriași ai Fundației Evreiești și ai altor entități constituite într-o formă asociativă a cultelor, pe motiv că nu au contracte înregistrate la ANAF. Potrivit legii, cultele religioase nu au obligativitatea de a depune formularul 168 sau de a anunța ANAF-ul atunci când închiriază un bun din patrimoniu, dar funcționarii Salubris îi condiționează pe chiriașii cultelor să prezinte contracte încheiate cu ANAF-ul pentru a li se putea încheia contracte de prestare a serviciului de salubritate. Pe cale de consecință, anual nu sunt încheiate sute de contracte, pierderile ridicându-se la zeci de mii de euro. Pentru gestionarea incompetenței, directorul Cătălin Neculau este plătit lunar cu 11 mii de euro, la care se mai adaugă câteva mii din indemnizații
Sute de chiriași din Iași nu plătesc taxe de salubritate pentru că societatea de salubrizare a Iașului refuză să le ia banii. Această situație inedită într-o societate de profil din România este cauzată de o mână de oameni cheie din interiorul Salubris, culmea, tocmai cei care trebuie să își pună semnătura de legalitate pe actele societății. Chiriașii cultele din Iași, și aici vom prezenta ca studiu de caz Comunitatea Evreiască, sunt refuzați la semnarea contractelor de salubritate, pe motiv că “nu prezintă un act suport esential, respectiv contractul de închiriere înregistrat la ANAF”.
Conform prevederilor legale, structurile religioase cu personalitate juridică, precum cultele și asociațiile religioase, sunt scutite dela înregistrarea acestor contracte, precum și de la plata impozitului pe profit pentru venituri obținute din chirii. Aceste venituri sunt scutite cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, inclusiv pentru întreținerea și funcționarea bazei materiale a învățământului, pentru furnizarea de servicii sociale, pentru acțiuni specifice și alte activități non-profit ale cultelor religioase.
Reporterii 7Est au încercat să ia legătura cu un reprezentant al ANAF Iași, dar prin birourile instituției bătea vântul, toți cei care ar fi putut să ofere un punct de vedere, de la purtătorul de cuvânt, șefi servicii și până la directorul general nu au fost de găsit.
“Cultele religioase nu au obligativitatea de a depune formularul 168 (n.r. cererea de înregistrare a contractelor de locațiune), implicit nu sunt obligate să anunțe ANAFul atunci când închiriază un bun aflat în patrimoniu. Cultele funcționează asemeni unui ONG și sunt exceptate de de la înregistrarea contractelor de închiriere la unitățile fiscale”, ne-a declarat un reprezentant care deservește Call centrul pentru Asistență și îndrumarea contribuabililor, persoane fizice și juridice București.
Abuzuri incalificabile împotriva chiriașilor cultelor din Iași
Ori, tocmai necunoașterea, deloc scuzabilă, a acestor prevederi legale, crează prejudicii materiale deloc de neglijat în bugetul Salubris și deservicii imense unora intre foștii sau actualii chiriași. Reamintim faptul că în cursul lunii iunie 2023, o ieșeană mutată de mai ine de 11 ani din Iași, a fost executată abuziv în contul unei datorii fictive de 1200 de lei, înregistrată în evidențele Salubris …în anul 2022. Funcționarii Salubris au recunoscut că fiecare contract se reziliază de la sine după un an de neplată, contractul ieșencei nefiind strain de această procedură. Cu toate acestea, au introdus contractul în executare, și apoi au reziliat un contract…deja reziliat. Aflată în pragul contractării unui credit important, ieșeanca a ajuns să figureze, în urma acestui abuz, în biroul de credit din culpa funcționarilor de la departamentele Contracte și Juridic ale Salubris. Cu conturile poprite, cu banii luați cu japca și aflată în imposibilitatea contractării unui credit pentru o casă, ieșeanca este hotărâtă să acționeze în instanță societatea de salubrizare a Iașului și implicit, pe cei care au comis în mod voluntar acest delict
Reprezentanții Comunității Evreilor din Iași a luat act cu stupefacție de acest abuz al celor de la Salubris și s-au declarat solidari cu fosta chiriașă.
“Ce au făcut cei de la Salubris este, clar, un abuz. Necunoașterea legii nu te absolvă de vină. Cred că totul a pornit de la demersul actualului chiriaș pe care îl avem în acel apartament din Piața Unirii, care a fost la Salubris să încheie cu ei un contract de salubritate și a fost refuzat pentru că nu are contractul de închiriere înregistrat la ANAF, dar noi, ca și comunitate, nu suntem obligați să ne înregistrăm contractele la ANAF sau să declarăm veniturile din chirii, ori tocmai asta nu vor să înțeleagă cei de la Salubris. Am eliberat către fosta noastră chiriașă o adeverință care dovedește faptul că a intrerupt cu noi relațiile contractuale în martie 2012 și, totodată, o să le trimitem și celor de la Salubris o adresă, prin care să-I înștiințăm că există o lege în vigoare de câțiva zeci de ani, și de care trebuie să țină cont, pentru că poartă oamenii pe drumuri sau prin tribunal degeaba”, ne-a declarat Carol Rotenstein, responsabilul de patrimoniul Comunității Evreiești din Iași.
Contracte de imagine pentru mistificarea realității
Suprinzător, pe fondul acestui amatorism grosier din partea angajaților Salubris, această societate deține cel mai bun capital de imagine dintre societățile aflate în subordinea Primăriei Iași, și asta datorită unor contracte subterane. De mai bine de 7 ani, de imaginea Salubris se ocupă câteva canale media locale care nu au contracte declarate cu Salubris, ci cu firma consultantului politic Iulian Micu. Prin societate a sa, Global Press SRL, Micu a devenit în ultimii ani un abonat al contractelor directe cu Primăria pentru servicii de comunicare. La un an de la venirea la conducerea Salubris a lui Cătălin Neculau, în anul 2018, lui Micu i-a fost atribuit un contract în valoare de 130.000 de lei care prevede realizarea unei campanii pe o perioadă de 3 luni de zile, legate de colectarea selectivă a deșeurilor. Strategis Team , firma lui Iulian Micu către care s-a făcut această adjudecare, este o altă firmă favorită în toate contractele de promovare ale Primăriei sau instituțiilor și firmelor subordonate acesteia. Imoral este faptul că promovarea acestei campanii nu s-a produs pe canale proprii ale prestatorului, ci chiar pe pagina de Facebook a Primăriei Iași pe care Iulian Micu o gestionează în baza unui alt contract de prestări servicii. Sumele din contractul încheiat cu Micu în anul 2018 sunt mistificate grosolan printr-o adresă remisă ziarului în aprilie 2023, în care se precizează faptul că “din 2018 până în prezent, societatea Salubris a avut în derulare doar un contract de prestări servicii , încheiat cu Strategis Team SRL, pentru o perioadă de 1 an (?!), privind achiziția de producție grafică și audio-video a materialelor de informare în legătură cu activitatea de colectare separată a deșeurilor. Contractul s-a desfășurat în perioada 2018-2019, valoarea plătită fiind de 74.000 lei”.
Pe când și un contract de prestări servicii privind emiterea de facturi și încheierea de contracte în litera legii, ci nu în baza unor criterii selective cunoscute doar de o mână de oameni depășiți de realitate care fac legea la Salubris? Pentru gestionarea incompetenței, directorul Cătălin Neculau este plătit lunar cu 11 mii de euro, la care se mai adaugă câteva mii din indemnizații.