Trecutul tumultos al lui Răzvan Țepoi: a tras o țeapă cu o firmă „SOFT” după care a bagat-o în insolvență

0
1654

Înfiinţată în 2012, societatea SOFT SOCIAL SRL Iaşi (CUI/CIF: 30435198) este controlată de  Răzvan Lucian Ţepoi şi o perioadă a administrat Clubul SKIN.Firma prin care administra clubul SKIN, club implicat recent in mai multe scandaluri, a intrat în insolvenţă pe 7 iulie 2020 – Dosar nr.2550/99/2020.

Totul ar fi pornit de la o factura neachitată de firma administrată pe atunci de Țepoi pentru servicii de consultanță în tehnologia informației, de realizare software client la comanda: soft rezervări plus sistem plata online.

Potrivit art.2 din contract, pentru aceste servicii ar fi trebuit ca acesta să plătească suma de 40.000 euro sub formă de avans în cuantum de 20.515 euro în lei la data facturării, în termen de 15 zile de la transmiterea facturii.

„Diferența de 19.485 euro trebuia achitată în termen de 30 zile de la data recepționării produsului final, dar nu mai târziu de data la care se încheie durata prezentului contract, cu mențiunea că punerea în funcțiune și semnarea procesului verbal de recepție va avea loc după încasarea de către prestator a tuturor sumelor datorate în cadrul prezentului contract de furnizare servicii”, se arata în contract.

Acest lucru nu s-a întâmplat motiv pentru care firma pagubită a încercat să își recupere pagubele prin metode legale.

Solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 împotriva firmei ieşene a fost formulată de TECHNOLOGY GS CONCEPT SRL Iaşi (CUI/CIF: 37589224), care a invocat o factură neachitată din ianuarie 2019, suma restantă fiind de 95.869,60 lei… la care s-au adăugat penalităţi de 349.921 lei!

„Întrucât debitorul, în calitate de beneficiar, nu a respectat obligatiile de plata asumate prin acest contract, creditorul a calculat penalități în sumă de 349921 lei, potrivit prevederilor art.7.1 din contract. Ca urmare, debitoarea înregistrează către creditoare o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum total de 95.869,60 lei, sumă ce îndeplinește condițiile prev. de Legea nr.85/2014 pentru deschiderea procedurii insolvenței”, se arată în dosar.

Surprinzător la această speţă este că a fost judecată foarte repede – cererea a fost depusă pe 4 iunie 2020, iar primul termen de judecată a fost fixat pe 30 iunie 2020. Dacă a fost aranjament sau nu… contează mai puţin, important de reţinut este că SOFT SOCIAL SRL a intrat în insolvenţă.

Sentinta

Debitoarea nu a avut nicio reacţie la cererea de insolvenţă… şi este declarată inactivă de către ANAF din martie 2020, după ce în decembrie 2019 a pierdut înregistrarea în scopuri de TVA. În plus, SOFT SOCIAL SRL are şi datorii la stat de 254.054 lei (la 31 martie 2020).

Faptul că se doreşte îngroparea SOFT SOCIAL SRL mai este demonstrat de o acţiune a lui ŢEPOI: în iulie 2019 a înfiinţat SOFT SOCIALISER SRL Iaşi (CUI/CIF: 41441853), firmă cu acelaşi obiect principal de activitate („Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”) şi (aproximativ) acelaşi sediu social.

Diferă doar „asociatul de umplutură„, în acest caz fiind Corina ISARI (4%), în timp ce la SOFT SOCIAL SRL a fost Oana Petronela IFTIME (25%).

Trebuie mentionat ca afaceristul Tepoi,a reusit cu cateva „proptele politice”, pe care le vom dezvalui dupa ce vom avea punctele lor de vedere ,sa concesioneze de la Consiliul Judetean Iasi, restaurantul Pogor ,pentru o chirie ridicola de 7400 euro anual, deci aproximativ 600 euro luna. Cum a reusit teparul RAZVAN TEPOI, sa inchirieze cu aceasta chirie ridicola un spatiu de asemenea valoare in Copou,vom dezvalui intr-un material exploziv,la care redactorii 7est inca lucreaza, fiind „sabotati” de persoane din interiorul Consilului Judetean Iasi la realizarea articolului.

Razvan Tepoi a fost acuzat in trecut de evaziune fiscala.Firma pe care a avut probleme, cu acuzatiile de evaziune fiscala se numeste M.A.R. SRL, firma ce are ca obiect de activitate, dezvoltarea imobilara.

 

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPlângeri fara numar din stradă. Campionatul de esports, o eroare fără Gheboasă?
Articolul următorCine sunt cei doi soți, găsiți morți la Gura Portiței. Viorel a dus-o pe Violeta la mare doar ca să o omoare
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments