Călin Donca cere să fie eliberat din arest preventiv. Avocat: „S-a plâns vreun investitor că a fost indus în eroare?”

0
84

Aflat în arest de aproape o săptămână, milionarul Călin Donca a apărut luni din nou în fața instanței, de această dată la Curtea de Apel Brașov, unde a cerut înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

A susținut că nu se va sustrage anchetei și că, liber fiind, va putea duce mai departe afacerea în beneficiul investitorilor. În plus, a adus vorba și de familie – soția și cei cinci copii – care au nevoie de sprijin.

Ziua lui Călin Donca a început și luni cu o plimbare, dar nu prin parcul fotovoltaic, ci încătușat, spre Curtea de Apel Brașov, acolo unde s-a judecat contestația la măsura arestării preventive. Ținut la distanță de ochii presei, Donca n-a făcut niciun comentariu.

Avocatul a cerut instanței cercetarea sub control judiciar, pe motiv că Donca este de buna credință și nu există riscul ca el să fugă. În plus, spune apărătorul, nu există probe solide pentru niciuna dintre acuzațiile pe care i le aduc procurorii DIICOT.

Bogdan Cimbru, avocatul lui Călin Donca: „S-a plâns vreun investitor că a fost indus în eroare? S-a plâns cineva că a fost prezentată vreo afacere într-un mod nereal? Toată lumea a știut – cu bună credință prezentate – toate datele și toate posibilitățile de eventual profit”.

Pe rețelele sociale, investitorii au început să se organizeze în grupuri ca să decidă ce demersuri vor face. Unii dintre ei s-au arătat nemulțumiți încă de acum două luni și au pus întrebări. Dar, aflat în plină campanie de recrutare de investitori, Donca nu și-a găsit timp să le răspundă.

Călin Donca: „Parcă nu îmi vine să plec din acest ocean de producție a energiei. Stai și mă gândesc la cei care încă se mai gândesc dacă este eficient sau nu să investești în energie”.

Un bărbat a investit 19.000 de euro în 10 panouri fotovoltaice și este printre puținii care au început să-și încaseze bani din curentul electric. Sumele sunt însă derizorii, mult sub ceea ce Donca promisese.

Investitor păgubit: ”Mi s-a spus că undeva la 400-500 de euro pe lună o să încasăm. În prezent am luat banii pe primele 6 luni ale anului, un total de 400 de euro. I-am spus de ce nu ieși în fața investitorilor, să ne explici ce s-a întâmplat. Ne-ai promis 500 de euro pe lună și acum nu luăm nici 50 de euro? Nu a răspuns absolut nimic. Până la un moment dat când m-au blocat”.

Avocatul lui Donca a susținut în fața judecătorilor că eventualul prejudiciu adus statului din evaziunea fiscală ar putea fi acoperit din valoarea bunurilor pe care procurorii DIICOT au pus sechestru. E vorba despre 30 de case și terenuri, trei mașini scumpe, nu mai puțin de 16 ceasuri de lux, a căror valoare depășește o jumătate de milion de euro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments