Șpăgile de milioane, eternul comision din contractele pentru politicieni, sunt în aproape toate dosarele mari de corupție din ultimii ani. Iată lista celor mai cunoscuți politicieni care au făcut avere din contracte cu comision.
Șpăgile de milioane, eternul comision din contractele pentru politicieni sunt în aproape toate dosarele mari de corupție din ultimii ani.
Ar putea fi chiar trecută în contracte precum bacșișul ospătarilor pe nota de plată.
Sebastian Vlădescu este în spatele gratiilor după condamnarea de 7 ani și patru luni. Fostul ministru de Finanțe a primit, împreună cu alți oficiali de la o companie austriacă, aproximativ 20 de milioane de euro, drept comisioane, după încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a căilor ferate.
Un alt ministru, aceleași obiceiuri, de această dată cu un procent mai mic. Avocatul Elenei Udrea spera la o minune
„Ne așteptăm să câștigăm, respectiv să fie anulată condamnarea doamnei Udrea și formele de executare”, spunea avocatul Elenei Udrea.
N-a fost să fie. Elena Udrea execută saşe ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Fostul ministru a fost săptămâni în șir cel mai discutat subiect pentru comisioanele pe care le cerea.
Compania Națională de Investiții realiza plățile, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat cinci plăți în valoare totală de 335.486 lei. O parte au fost înmânate numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Suma totală s-ar fi ridicat însă la 900.000 euro.
Și foști primari lucrau pe procente, potrivit DNA. Primăria Slatina, condusă de Darius Vâlcov, și Compania de Apă Olt ofereau preferențial contracte în schimbul cărora fostul primar trebuia să primească un comision de 20% din valoare. Banii erau ridicați chiar de Vâlcov în pungi de plastic, în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 lei.
În interceptările din dosar, Vâlcov ar fi luat asupra sa toate faptele, într-o întâlnire de taină,
Mocanu: Şi se duce la pușcărie?
Timofte: Şi zice… și zice că ar fi zis Darius săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici, în București, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și… zice că ar fi zis Darius : bă, dacă se ajunge la nu știu ce… Cu o lacrimă așa în colț, s-a întors și a zis: eu mi le asum pe toate. Nu o să vă las pe niciunul așa.
Un alt primar la fel de celebru de la malul mării, Radu Mazăre era, potrivit procurorilor, cu simțul umorului mai modest, se mulțumea chiar și cu 1% din contracte.
Dar asta însemna nu mai puțin de 7 milioane de euro, fiindcă era vorba de un contract pentru salubrizarea Constanței în următorii 25 de ani, în valoare de 336 de milioane de euro. Să nu vă închipuiți că sumele cerute și primite se transferau prin bănci. De cele mai multe ori, cash-ul era sfânt.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este al judecătoarei care i-a achitat în primă fază pe Cristi Borcea și pe Giovanni Becali în celebrul dosar al transferurilor.
Declaraţie martor: În cadrul altor întâlniri și discuții pe care le-am avut cu judecătoarea Târceanu Geanina, aceasta m-a întrebat insistent cum să ascundă banii, iar eu i-am sugerat că poate să îi pună într-o cutie metalică pe care s-o îngroape foarte adânc. Acesteia era teamă că banii ar putea fi mâncați de rozătoare.
Mita se plimba în București și cu geamantanul, mai exact o geantă de voiaj de circa 1,2m pe 80cm, de această dată cu 3.800.000 dolari. Banii ar fi fost primiți de Elena Udrea pentru a ajuta la prelungirea unor contracte avantajoase ale unui magnat al energiei cu Hidroelectrica. Șpaga este și în zilele noastre transportată la fel, diferă doar recipientele.
Cristian Plută, directorul adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, i-ar fi dus directoarei, cu mașina instituției, o cutie de carton în care se aflau 100.000 lei.