Șefa Resurselor Umane de la DSP Iași și-a angajat fiica / Înainte de a ajunge la DSP, Amalia Șoldan a fost „visual merchandiser”, persoana care aranjează marfa în vitrină

0
210

Fiica unei șefe din cadrul Serviciului Resurse Umane al DSP, Laura Șoldan, lucrează la Inspecția Sanitară a instituției. Mama este chiar șefa biroului care realizează angajările în instituție și organizează concursurile, relatează ReporterIS.

Șefa DSP, Corina Gâscă, susține că angajarea s-a făcut în urma unui concurs corect organizat în cadrul instituției. „Ce pot spune acum este că Amalia Șoldan a venit în instituție prin concurs, la fel ca toți angajații”, a precizat directoarea DSP Corina Gâscă.

Fiica și mama nu au putut fi contactate pe numerele de telefon de la birou, iar Amalia Șoldan, tânăra angajată la DSP Iași, și-a șters colecția de imagini provocatoare de pe contul de Facebook.

Angajați din cadrul instituției au precizat că tânăra este inspector asistent în cadrul inspecției sanitare a DSP. Conform legii, Inspecția Sanitară verifică sănătatea publică precum și calitatea serviciilor de asistenţă medicală, farmaceutică și de dispozitive medicale.

Conform unui cont de Linkedin, înainte de a lucra la DSP Iași, Amalia Șoldan a fost „block visual manager” la H&M Hennes&Mauritz SRL – magazinele de haine H&M. Oamenii care activează în domeniul modei explică faptul că „Block visual manager” provine din altă ocupație populară în domeniu – „visual merchandiser”, adică persoana care aranjează marfa în vitrină, pentru a atrage atenția cumpărătorilor. Visual manager ar fi o persoană care coordonează o echipă de angajați care aranjează vitrina.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments