Un senator PNL și-a dat demisia din partid și se va afilia la grupul AUR

0
141

Un senator PNL și-a dat demisia din partid și se va afilia la grupul AUR. Recunoscut la nivelul județului ca politicianul neagreat de conducerea actuală a PNL, dar și ca ”indisciplinatul” echipei, Vasilică Potecă, senator PNL din județul Hunedoara, a decis să facă un pas în afara partidului.

Anunțul a fost făcut public, oficial, în prima zi a sesiunii parlamentare de la Tribuna Parlamentului. Potecă a declarat, pentru GDD, că se va afilia grupului AUR din Senatul României.

Izolat după doar câteva luni de la începutul mandatului de colegii din partid. Așa s-a declarat senatorul hunedorean după experiența de aproape un mandat.

Relația de fațadă dintre Vasilică Potecă și conducerea PNL Hunedoara nu a mai rezistat până la sfârșitul mandatului și a culminat cu această demisie care cel mai probabil s-ar fi dorit o „excludere”. Cu alte cuvinte, cele două părți implicate ”dorm în dormitoare diferite de multe luni”, doar că niciuna nu a avut curaj să facă primul pas. Acum a apărut momentul oportun când, potrivit lui Vasilică Potecă, acesta a anunțat la nivelul partidului că nu va vota pentru noua „reformă fiscală”.

Continuarea în Gazeta de Dimineață

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments