Liviu Hliboceanu, fostul sef al Politiei Locale Iasi s-a stins astazi din viata, la varsta de 57 ani, dupa o batalie cu o boala nemiloasa. Acesta era condamnat impreuna cu fostul primar Gheorghe Nichita, in celebrul dosar Amanta.
Potrivit DNA, „in perioada 25 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al Municipiului Iaşi, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi”.
Procurorii DNA il acuzau pe Gheorghe Nichita ca folosea angajati ai Politiei Locale sa o urmareasca pe fosta iubita, Adina Samson.
„Concret, primarul Nichita Gheorghe l-a determinat pe directorul general al Poliției Locale Iași, Hliboceanu Liviu Mihai, să dispună personal funcţionarilor din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, să efectueze activităţi de investigaţii în teren sau de supraveghere operativă a unei persoane şi a persoanelor din anturajul acesteia, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi„, mai sustineau procurorii DNA.
In august 2022, Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare in acest dosar iar pe Liviu Hliboceanu la 4 ani de inchisoare.